
Vicepreședinte PDM: Data alegerilor parlamentare ar putea fi stabilită până la finele actualei sesiuni
Vicepreședintele Partidului Democrat, Vladimir Cebotari, spune că data alegerilor parlamentare ar putea fi stabilită până la finele actualei sesiuni, adică în următoarea săptămână. Când anume cetățenii vor fi chemați din nou la urne, Cebotari a evitat să spună.
・
„Stabilirea datei alegerilor ține de Parlament. Trebuie să se discute, să se consulte. Această decizie poate fi adoptată până la finele acestei sesiuni. O dată concretă nu vă pot spune. Eu nu țin minte alegeri care să fi fost iarna. Decizia urmează să fie luată în urma discuțiilor din Parlament. Asta foarte mult depinde și de planurile privind proiectele ce urmează să fie adoptate. Acum știu că se grăbesc să adopte foarte multe decizii. Dacă se va reuși cu toate atunci alegerile trebuiesc făcute cât mai repede, dacă nu atunci ar trebui să mai așteptăm”, a declarat Cebotari în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21.
De menționat că potrivit Regulamentului Parlamentului, sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii iulie.
Amintim că încă la începutul lunii mai, șeful democraților, Vlad Plahotniuc, a anunțat că vrea ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită „cât de curând posibil”. Peste aproximativ o lună, purtătorul de cuvânt al PDM declara că subiectul încă se examinează.
„Nimeni nu dorește o tărăgănare a alegerilor parlamentare. Ulterior, va fi discutată ziua în cauză, propusă cel puțin, și noi vom veni cu informația în cauză”, a menționat la 12 iunie, purtătorul de cuvânt al formațiunii, Vitalie Gamurari.