Vezi și: VIDEO. S-a dezlănțuit pe Facebook! Șor amenință jurnaliștii și adversarii politici: Maia și Andrei, cu centura asta o să vă dau bătaie la fund

Potrivit lui, Ilan Șor și-a finanțat campania electorală din bani de la Moscova.

„Deși a trecut ceva timp de la alegerile locale, autoritățile statului încă nu au confiscat acei bani. După cum prevede legea, dar mai ales nu au demarat niciun fel de anchetă pentru a verifica dacă acei bani nu vin din zone ale criminalității organizate”, a spus Șalaru.

„În această dimineață am depus la Procuratura Generală un denunț penal și solicităm organelor de resort să elucideze toate circumstanțele și să stabilească dacă Partidul Șor a intenționat să subsituie sau să ascundă identitatea donatorilor și dacă în spatele acestor donații dubioase stă un grup criminal organizat.

Nu este posibil ca instituțiile statului să permită unui infractor de talie internațională, implicat în unul dintre cele mai mari furturi din istoria Europei, să-și facă de cap nestingherit. Cred că există destule indicii ca Procuratura să demareze o anchetă penală pentru ca acei bani folosiți de Șor vin cu siguranță nu de la oameni cinstiți, ci și din zone criminogene”, a mai spus Anatol Șalaru.

Amintim că pretendenta Partidului Șor la funcția de primar general al Capitalei, Reghina Apostolova, a fost exclusă de la alegerile locale noi din mun. Chișinău. Motivul excluderii a fost folosirea de bani proveniți din Federația Rusă.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!