Determinarea la sinucidere va fi pesepsită mai aspru. Modificările aduse de Parlament la Codul penal

Determinarea la sinucidere va fi pesepsită mai aspru. Modificările aduse de Parlament la Codul penal

Determinarea sau înlesnirea intenționată a sinuciderii unei persoane, inclusiv prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice, soldată cu sinuciderea, se va pedepsi cu închisoare de la 2 la 5 ani. Parlamentul a votat, la ședința plenară de astăzi, modificarea și completarea Codului penal în a doua lectură.

Potrivit proiectului, determinarea sau înlesnirea intenționată a sinuciderii cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupa unei persoane care se află într-o dependenţă materială faţă de făptuitor se va pedepsi cu închisoare de la 5 la 9 ani. Totodată, dacă acțiunile vor fi săvârșite asupra unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani sau asupra a două sau mai multor persoane se va pedepsi cu închisoare de la 9 la 12 ani.

De asemenea, s-a completat cu un articol nou prin care justificarea publică a sinuciderii, adică distribuirea sau punerea în alt mod la dispoziţia publicului a unui mesaj despre recunoaşterea sinuciderii ca fiind justă, care este susţinută sau demnă de urmat, se va pedepsi cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.

Publicitate

Alte completări stipulează că tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor care a cauzat mutilarea sau moartea acestora, se va pedepsi cu amendă în mărime de la 25 000 lei la 37 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an. Aceeași faptă săvârșită în public, în prezența minorilor sau prin metode sadice se va pedepsi cu amendă în mărime de la 37 500 la 67 500 sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Noile modificări mai prevăd că transmiterea ilegală a unor obiecte sau substanțe interzise persoanelor deţinute în instituțiile penitenciare se va pedepsi cu amendă în mărime de la 25 000 lei la 30 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 80 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 6 luni. Totodată, transmiterea tăinuită în instituţiile penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, a etnobotanicelor se va pedepsi cu amendă în mărime de la 37 500 lei la 50 000 lei sau cu închisoare de la 2 la 4 ani. La fel, transmiterea tăinuită a armelor, substanțelor explozibile, toxice, incendiare sau radioactive se va pedepsi cu închisoare de la 3 la 5 ani.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal