După ce a vânat piloți, avioane, peisaje și oameni de tot felul, obiectivul aparatului de fotografiat, pe care îl mânuiește cu dibăcie Denis Chicu, și-a propus să intre în suflete. Proiectul „24” aduce în față oameni simpli, cu griji, probleme, emoții și pasiuni. Zâmbitori, concentrați, fericiți, enervați, triști.

Pune mâna pe receptor și așteaptă preț de câteva clipe. La celălalt capăt al firului imaginar se aude o voce somnoroasă de femeie. Îl poftește să intre. El își șterge bocancii de pragul din beton, apoi deschide ușa. În următoarele 24 de ore va fi o umbră care va imortaliza fiecare clipă dintr-o viață de om.

„Sunt cu ei de dimineață până seara. De când se trezesc până aproape de ora de culcare. Încerc să-i fac să uite de mine, să uite că sunt acolo. Doar astfel am șansa să le prind emoțiile așa cum sunt, neregizate”, spune Denis Chicu setându-și obiectivul.

Bate la ușă. Îi deschide o femeie tânără, brunetă, zveltă. Îl privește fix și îl poftește să intre. Deși pare o întâlnire cât se poate de obișnuită, în spatele ei stau mai multe tentative de convingere venite din partea fotografului.

„Cam o lună de zile am încercat s-o conving. Ea a fost prima din lista mea cu eroi , apoi am mai încercat și cu alte fete, dar toate au refuzat. Nu vedeam lumina de la capătul tunelului, dar am luptat până în ultimul moment. Am revenit iar și iar până am reușit s-o conving”, povestește Denis lăsând slobodă o ușoară notă de mândrie alternată cu satisfacție.

Cât timp eroina reportajului fotografic își toarnă cafeaua în ceașcă și-și dă cu ruj pe buze, omul din spatele obiectivului încearcă să prindă cât mai multă emoție, cât mai mult adevăr. Îl inspiră fiecare dintre protagoniștii fotografiilor pe care le face:

„Sunt eroi în adevăratul sens al cuvîntului. În acest proiect includ profesii si oameni care m-au cucerit pe mine, personal. Oameni care sunt dedicați profesiei, oameni care iubesc ceea ce fac zi de zi indiferent de câți bani au în buzunar sau cât de aiurea merg lucrurile în țară”.

Aerul este împânzit de un miros dulce. Eroina își dă cu parfum părul, apoi se mai privește o clipă în oglindă. Nu are nevoie de mai mult timp, pentru că o așteaptă oglinzile retrovizoare ale troleibuzului pe care îl conduce. Încuie ușa și pășește afară. Denis este acolo, ca o umbră pe urmele ei.

„După o zi petrecută alături de ei, ajung acasă istovit de puteri. Totuși, nimic nu se compară cu acea senzație pe care o ți-o poate oferi numai satisfacția lucrului bine făcut. Eu prin asta respir”, explică fotograful țintindu-și protagonista cu privirea. Nu trebuie să-i scape nimic, fiecare detaliu poate fi important.

După o zi de muncă revine acasă. Își pune aparatul de fotografiat pe masă și face în gând retrospectiva fotografiilor realizate. Din câteva mii de imagini doar câteva vor fi expuse public. Cele mai adevărate...