Mold-Street: Revoluția fiscală vine în beneficiul companiilor cu restanțe enorme la Bugetul Public Național

Mold-Street: Revoluția fiscală vine în beneficiul companiilor cu restanțe enorme la Bugetul Public Național

Principalii beneficiari ai amnistiei fiscale, numită de asemenea „revoluția fiscală” vor fi companiile care au restanțe enorme la Bugetul Public Național, se arată într-un articol publicat de Mold-Street. Companiilor cu restanțe li se vor ierta datoriile în valoare de circa 11 miliarde de lei, adică 7% din PIB-ul Republicii Moldova, scrie sursa. 

În pofida declarațiilor făcute de Andrian Candu, care a spus că Legea amnistiei fiscale vine „să aducă beneficii economice fiecărui cetăţean din Republica Moldova”, e aproape cert că oamenii simpli nu vor beneficia de buchetul de legi adoptate în grabă de către partidul de guvernare, scrie sursa. 

Ceea ce democrații numesc „stimularea fiscală” este, în realitate, o ștergere a datoriilor acumulate de companiile implicate în schemele de evaziune fiscală, scrie Mold-Street.

În urma amnistiei fiscale, companiile și persoanele fizice vor fi scutiți de plata restanțelor la Bugetul Public Național (BPN), cu condiția că vor achita impozitele, taxele, contribuţiile şi alte plăţi la buget până pe 20 decembrie 2018. 

Suma restanțelor ce urmează a fi iertate ajunge la 11 miliarde de lei, adică peste 20% din BPN și peste 7% din PIB-ul Republicii Moldova în 2017, scrie sursa. 

Din această sumă, 9,03 miliarde de lei „sunt obligaţii luate la evidenţa specială, care temporar sunt nerecuperabile, sau cu grad redus de recuperare”, inclusiv penalități și amenzi neachitate de persoanele juridice și fizice bănuite de evaziune fiscală. 

„Evidenţa specială includea obligaţiile fiscale ale 2.578 de contribuabili, adică aproximativ câte 3,5 milioane lei per companie. Însă datele respective nu apar în rapoartele Fiscului şi în consecinţă acestea arată evoluţii pozitive”, scrie Mold-Street. 

De menționat că organizațiile societății civile au condamnat proiectul de lege privind declararea voluntară și facilitarea fiscală, spunând că, în esență, proiectul reprezintă „o tentativă de amnistiere a capitalului obținut din surse dubioase”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Luna lui Cuptor din 2022 a fost considerată una dintre cele mai călduroase luni iulie din istoria monitorizărilor meteorologice

Luna lui Cuptor din 2022 a fost considerată una dintre cele mai călduroase luni iulie din istoria monitorizărilor meteorologice

Trei zile - termenul pe care l-a oferit primarul capitalei serviciilor municipale, pentru a înlătura consecințele ploii

Trei zile - termenul pe care l-a oferit primarul capitalei serviciilor municipale, pentru a înlătura consecințele ploii

Urmările precipitațiilor abundente: Zeci de copaci doborâți și localități fără curent electric

Urmările precipitațiilor abundente: Zeci de copaci doborâți și localități fără curent electric

Advertoriale
Maib raportează primele rezultate ale transformării băncii în Agile WoW

Maib raportează primele rezultate ale transformării băncii în Agile WoW

Victoriabank își lansează Strategia de dezvoltare pentru următorii trei ani (VIDEO)

Victoriabank își lansează Strategia de dezvoltare pentru următorii trei ani (VIDEO)

Igiena în școli: Produse recomandate pentru igienizarea instituțiilor de învățământ

Igiena în școli: Produse recomandate pentru igienizarea instituțiilor de învățământ

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Urmărirea penală în dosarul „Energocom” - finalizată. Dodon, învinuit că a depășit atribuțiile de serviciu în interesul unor persoane din anturajul lui Plahotniuc
  • 3
    Plouă cu găleata în Chișinău: Străzile capitalei s-au transformat în adevărate râuri (VIDEO)
  • 4
    Ultima oră! România a donat R. Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Cum vor fi distribuite
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.