Facultățile de textile din Iași și Chișinău au semnat un acord de colaborare

Facultățile de textile din Iași și Chișinău au semnat un acord de colaborare

Facultatea de Textile, Pielărie si Management Industrial de la Universitatea Tehnica (TUIAȘI) „Gheorghe Asachi" din Iași a semnat un acord de colaborare cu Facultatea de Textile și Poligrafie de la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), pentru a desfășura un program comun de masterat. Studenții vor învăța un an la Iași și un an la Chișinău, iar instruirea se va finaliza cu dublă diplomă. 

Studenții vor urma programul „Proiectarea și modelarea îmbrăcămintei" din cadrul domeniului „Inginerie industrială", de la TUIAȘI, și programul „Design și dezvoltare de produs" din domeniul „Tehnologii de fabricare și prelucrare", de la UTM.

„Am luat legătura cu cei de la UTM, care și-au manifestat interesul de a realiza acest program comun. Astfel, ei și-au ajustat programul de master în funcție de programul nostru, iar după aceste ajustări, constatând că se potrivește într-o proporție suficient de mare, bazându-ne și pe un acord general existent la universitate, s-a realizat un acord inter-instituțional pentru programul de dublă diplomă. Acum suntem în faza de finalizare a acestui acord, după ce a fost aprobat în Consiliul de Administrație al TUIAȘI", a declarat prof. univ. dr. ing. Mariana Ursache, decan al Facultății de Textile, Pielărie și Management Industrial de la TUIAȘI.

Publicitate

Pentru că programul de master de la Politehnica ieșeană are o durată de doi ani, necesitând 120 de credite pentru finalizare, iar cel de la UTM are durata de 1.5 luni, cu 90 de credite, studenții care vor dori să urmeze acest demers, atât cei din Iași, cât și cei din Republica Moldova, vor urma primul an de studiu, două semestre, la UTM, iar apoi două semestre la Iași. TUIAȘI va recunoaște, în baza acordului, disciplinele studiate în primul an la UTM.

„Pentru ei este foarte atractiv programul pentru că sunt orientați foarte mult către proiectare, dezvoltare de produs, design vestimentar, design textil. Sunt foarte interesați să capete cunoștințe si competențe în ceea ce privește proiectarea și modelarea, mai ales privind sistemele CAD specifice domeniului, iar facultatea noastră dispune din plin de acestea, chiar și în versiunile cele mai moderne", a completat prof. univ. dr. ing. Mariana Ursache.

Programul de master care presupune „Proiectarea si modelarea îmbrăcămintei" de la TUIAȘI include partea de proiectare CAD, tehnologii specifice facultății din Iași, creație si creativitate în design vestimentar, sustenabilitate în industrie, management de proiecte, industrii creative sau ciclul de viață al produselor. În momentul de față, acesta este cel mai căutat program de master al facultății și primul masterat care se va finaliza cu dublă diplomă în urma unei colaborări între Politehnica ieșeana si UMT.

Sursa: bzi.ro

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal