FMI: Rata inflației în Venezuela va atinge 1.000.000% la finele anului

FMI: Rata inflației în Venezuela va atinge 1.000.000% la finele anului

Fondul Monetar Internațional (FMI) avertizează asupra risculului de colaps al economiei venezuelene. Potrivit organizației internaționale, rata inflației în Venezuela va ajunge la 1.000.000% la finele anului 2018.

„Inflația va exploda, ajungând la 1.000.000% spre finele anului 2018, prin urmare, situația Venezuelei ar putea fi comparată cu cea din Germania în anul 1923 sau cea din Zimbabwe la sfârșitul primului deceniu al acestui secol”, a punctat directorul Departamentului Emisfera Vestică din cadrul FMI, Alejandro Werner. 

FMI prognozează că PIB-ul venezuelean va suferi o scădere de 18% anul acesta și încă 5% în anul 2019, din cauza reducerii producției de petrol și a lipsei de echilibru macroeconomic. 

De remarcat că economia Venezuelie a intrat în recesiune în anul 2013. Potrivit FMI, aceasta va continua să se micșoreze până în 2023. 

În acest sens, Werner a precizat că Guvernul Venezuelei va continua să înregistreze mari deficite fiscale, care se vor finanța doar prin intermediul emiterii mai multor bancnote, o măsură ce va duce la accelerarea inflației. 

FMI avertizează asupra „colapsului de activitate economică”. Hiperinflația și deteriorarea ofertei de bunuri publice (sănătate, electricitate, apă, transport și securitate), concomitent cu lipsa alimentelor la prețuri accesibile, „vor genera fluxuri de migranți ce vor avea efect de contagiune pentru țările vecine”. 

În ceea ce privește restul statelor din America Latină, FMI susține că economia se reface treptat după criză. Experții prognozează o creștere economică de 1,6% pentru anul 2018 și de 2,6% pentru anul 2019.

Sursa: El Mundo 

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Marea Britanie: Vântul bate cu 160 de km pe oră. Oamenii au fost sfătuiți să stea în casă

Marea Britanie: Vântul bate cu 160 de km pe oră. Oamenii au fost sfătuiți să stea în casă

USB devine AUR. Valeriu Munteanu anunță despre schimbarea denumirii formațiunii pe care o conduce

USB devine AUR. Valeriu Munteanu anunță despre schimbarea denumirii formațiunii pe care o conduce

Prima țară din lume care și-a vaccinat toți cetățenii cu cel puțin o doză

Prima țară din lume care și-a vaccinat toți cetățenii cu cel puțin o doză

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Becul de la AGORA a ajuns și în Parlament! Cum a reacționat deputatul PAS Dumitru Alaiba atunci când i-am înmânat trofeul (VIDEO)
  • 2
    Șoferii, suprinși de închiderea intersecției străzilor Ierusalim și Grigore Vieru. Ce spune Primăria
  • 3
    Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până pe 15 ianuarie 2022
  • 4
    Gazprom, îngrijorat de întârzierea achitării facturilor: „Acest fapt semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al R. Moldova”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.