Un judecător riscă o amendă de până la 300 de mii de lei sau până la șapte ani de pușcărie pentru trafic de influență în proporții deosebit de mari. Cauza penală a fost trimisă în instanța de judecată, a anunțat Procuratura Anticorupție într-un comunicat.
Cauza penală a fost pornită în baza denunțului unui avocat, care voia să câștige mai multe cauze civile privind apărarea reputației profesionale, cu obligarea pârâtului de a dezminți informația răspândită, cu exprimarea scuzelor publice și cu încasarea prejudiciului moral. Judecătorul ar fi pretins 150 de mii de lei pentru aceste „servicii”. Într-un final, a primit 100 de mii de lei de la denunțător.
Avocatul a mai apelat la același judecător pentru a modifica sentința primei instanțe, de condamnare la o pedeapsă cu închisoare cu executare. În schimbul de 20 de mii de euro, magistratul ar fi promis că va influența completul de judecători care va examina dosarul, astfel încât condamnatul să se aleagă cu o pedeapsă non privativă de libertate.
Magistratul nu își recunoaște vina în săvârșirea a patru episoade de trafic de influență, toate fiind documentate de procurori.
Mijloacele bănești ale acestuia, în sumă de 70.600 de lei, 5.740 de euro și 1.810 de dolari, au fost sechestrate, precum și conturile bancare cu 520 de mii de lei.
Vezi și aceste știri

Ambasadorul Federației Ruse, invitat la Ministerul Agriculturii pentru discuții pe marginea sistării importurilor de produse agricole moldovenești

Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto

Marea Britanie aprobă un vaccin Moderna care țintește varianta Omicron şi tulpina originală a COVID-19
Advertoriale

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital
