FOCUS. Democrații vor alegeri din dragoste, nu din interes. Candu: Vom avea un singur tur

FOCUS. Democrații vor alegeri din dragoste, nu din interes. Candu: Vom avea un singur tur

Democrații vor ca cetățenii Republicii Moldova să aleagă cu inima și nu ghidați de interese. De aceea, nu vor da curs inițiativei liberal-democraților privind organizarea în două tururi a alegerilor parlamentare. Cel puțin asta susține speakerul Parlamentului, Andrian Candu.  „Nouă ne place să mergem pe votul din dragoste și pe tradiția internațională”, a declarat președintele Parlamentului.

„Aici în Parlamentul Republicii Moldova atunci când au fost organizate audieri și consultări, am impresia că vreo două ședințe s-au concentrat discuțiile pe un singur tur sau două tururi. Îmi aduc aminte că cineva s-a exprimat: alegeri în primul tur sunt alegeri din dragoste, iar alegerile în două tururi sunt alegeri din interes. Noi vrem să mergem pe dragoste. Chestiuni fundamentale, care țin nemijlocit de procesul electoral, nu pot fi modificate cu un an înainte de alegeri. Nouă ne place să mergem pe votul din dragoste și pe tradiția internațională și iată de ce rămâne votul într-un singur tur”, a declarat Candu în conferința de totatlizare a activității Parlamentului în sesiunea primăvară-vară 2018. 

Amintim că liberal-democrații au înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevede organizarea în două tururi a alegerilor pe circumscripții.

Următoarele alegeri parlamentare vor avea loc la 24 februarie 2019.  

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor

Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor

Călătoriile cu trenul ar putea fi subvenționate pentru mii de tineri din Iași, Chișinău și Odesa

Călătoriile cu trenul ar putea fi subvenționate pentru mii de tineri din Iași, Chișinău și Odesa

Belarusul pune embargou pe produsele occidentale şi anunță sancţiuni împotriva companiilor aeriene din UE

Belarusul pune embargou pe produsele occidentale şi anunță sancţiuni împotriva companiilor aeriene din UE

Advertoriale
Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pretinde Andrei Năstase la cârma PG? Răspunsul politicianului
  • 2
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 3
    Protest în fața Parlamentului: Angajați din sistemul bugetar, nemulțumiți de anularea premiului anual. UPDATE: Deputații ies la discuții
  • 4
    Parlamentul se întrunește luni în ședință. Subiectele de pe ordinea de zi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.