Centrul GENDERDOC-M, după pocăința lui Melinti: Înțelegem că a făcut declarații în urma unor presiuni

Centrul GENDERDOC-M, după pocăința lui Melinti: Înțelegem că a făcut declarații în urma unor presiuni

Centrul GENDERDOC-M, care apară și promovează drepturile persoanelor LGBT în R. Moldova, a reacționat la decizia preotului Maxim Melinti de a le restitui diploma de gratitudine. Organizația consideră că parohul bisericii de la Ghidighici s-a pocăit public în urma „unor presiuni” și a declarat că îi acceptă alegerea.

„În contextul ultimelor declarații făcute de Maxim Melinti și refuzul dumnealui a diplomei pe care organizația noastră i-a oferit-o pentru promovarea acceptării persoanelor LGBT, declarăm că noi înțelegem că acestea au fost făcute în urma unor presiuni și ne pare foarte rău că s-a ajuns aici, dar e vorba de o alegere personală pe care noi trebuie doar s-o acceptăm. În această situație, pentru noi este extrem de important să continuăm să oferim diplome de gratitudine aliaților și aliatelor noastre pentru curajul lor de a susține comunitatea LGBT din Moldova, în pofida la orice”, a scris centrul într-o postare publică.

Amintim că astăzi Maxim Melinti și-a cerut iertare de la Biserica Ortodoxă, Mitropolitul Vladimir și comunitatea creștină, anunțând că renunță și la diploma oferită de centrul GENDERDOC-M. „Îmi cer scuze în fața minorităților sexuale că le-am creat iluzii și speranțe false. Nu am fost tenace și convingător ca să le explic că fără schimbare și pocăință nu există mântuire și vindecare a sufletului. Renunț la diploma de apreciere GENDERDOC-M și declar că voi refuza colaborarea cu ei pentru a nu promova păcatul”, și-a argumentat Melinti decizia.

Precizăm că anume din cauza acestei diplome, preotul a fost oprit de Mitropolie din a oficia slujbe bisericești.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
PCCOCS are un nou șef-adjunct interimar. Cine este Sergiu Brigaev

PCCOCS are un nou șef-adjunct interimar. Cine este Sergiu Brigaev

Eșecurile, provocările și prioritățile Republicii Moldova, la 30 de ani de independență

Eșecurile, provocările și prioritățile Republicii Moldova, la 30 de ani de independență

Termoelectrica are un nou director înterimar

Termoelectrica are un nou director înterimar

Advertoriale
SPAN - companie IT coartă de talie internațională, deschide o filială în Republica Moldova

SPAN - companie IT coartă de talie internațională, deschide o filială în Republica Moldova

Alina Andronic, fondatoare Salon Mostelle: „Avem cele mai performante utilaje de înfrumusețare, cu sprijinul financiar Microinvest” (INTERVIU)

Alina Andronic, fondatoare Salon Mostelle: „Avem cele mai performante utilaje de înfrumusețare, cu sprijinul financiar Microinvest” (INTERVIU)

TANDEM anunță reduceri de până la -22% pentru cei care vor să redescopere farmecul Crăciunului

TANDEM anunță reduceri de până la -22% pentru cei care vor să redescopere farmecul Crăciunului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)
  • 2
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 3
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 4
    PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.