FOTO. Reprezentant Sălcuța, despre vinul maturat în butoi francez: Un vin bun implică dedicație, efort și pasiune

FOTO. Reprezentant Sălcuța, despre vinul maturat în butoi francez: Un vin bun implică dedicație, efort și pasiune

Vinăria „Sălcuța” își are propriile podgorii, care se întind pe o suprafață de 400 hectare, amplasate în regiunea vitivinicolă cu #IndicațieGeografică, Ștefan Vodă, pe plaiurile Tănătari. Este una dintre cele mai favorabile regiuni pentru producerea vinurilor din Moldova, datorită climei unice, a brizei ce vine din partea Mării Negre și a prezenței Râului Nistru în apropiere. Acestea oferă solului tot necesarul pentru a obține struguri savuroși, atât de soiuri europene, cât și locale, scrie EA.md.

Istoria vinăriei a început în anul 1995 fiind fondată de Eugen Pîslaru, care avea o mare dorință de a continua producerea vinului din acea zonă, fabrica de vinuri din satul Sălcuța datând încă din secolul XIX. În prezent fiul acestuia, Sergiu Pîslaru, continuă tradițiile de familie și implementează cele mai inovative tehnologii în procesul de producere a vinurilor.

 „Controlăm atent întreg procesul de producere pentru că ne dorim să obținem un produs final unic și nu în ultimul rând specific zonei. Ne mândrim cu terroir-ul și clima pe care o avem în Ștefan Vodă și, cu certitudine, de motivația enologilor noștri de a implementa tehnici și idei noi, fapt ce ne permite să oferim individualitate fiecărui vin din colecțiile noastre.Cu toate că respectăm tradițiile și tehnicile de producere a vinului, caracteristice țării noastre, vinurile le maturăm în butoaie de stejar francez și american, fapt ce oferă băuturii taninuri nobile, arome subtile și gustul de fructe de pădure, împreunate cu cele de cafea. Reușim să producem circa 3 milioane de sticle anual”, povestește Dina Pîslaru, Coordonator Marketing Sălcuța SRL.

„Am participat atât la concursuri locale cât și la internaționale, obținând peste 15 medalii de argint și aur. De asemenea, am obținut și granturi pentru certificări de calitate de nivel mondial , ceea ce încă o dată demonstrează dorința noastră de a aduce tot ce este #AutenticMoldovenesc la un alt nivel”, a adăugat reprezentantul „Sălcuța”.

Vinăria, încă de la fondare, a fost mai mult orientată spre export, iar de-a lungul anilor a acoperit foarte multe țări din Europa, ajungând până în China, USA și Canada. Recent, „Sălcuța” a început să se orienteze și spre piața locală și a României, deoarece sunt încrezuți că vinurile noastre merită a fi descoperite și apreciate și „acasă”.

„După o călătorie a enologilor vinăriei, s-a născut istoria vinului demisec alb de sepaj Riesling&Traminer. Ei au venit cu o rețetă individuală a producerii acestui vin, care se deosebește printr-un echilibru perfect între gust dulciu, aciditate și arome fine florale. Acest vin a obținut o medalie de argint la Concours Mondial de Bruxelles 2017 și medalia de aur la concursul local Black Sea Region Wine&Spirits Contest 2018”, a povestit managerul.

„Suntem axați pe dezvoltarea turismului vinicol în regiunea noastră și sperăm că în curând va deveni un patrimoniu național. Dorim să ne apropiem de consumatorii locali, de aceea am lansat recent pe piața locală colecția nouă, Winemaker’s Way, o serie vinuri de soi cu #IndicațieGeograficăProtejată. Un vin bun este rezultatul unei căi parcurse de vinificator încă din podgorii ce implică dedicație, efort și pasiune. Ne bucurăm că am participat la un astfel de eveniment unde s-a pus accentul pe importanța produselor cu indicație geografică protejată și denumire de origine. Cu toate că suntem noi pe piață, ne-a bucurat faptul că printre invitați am întâlnit iubitori ai vinurilor noastre. Sperăm că astfel de inițiative vor continua și se vor extinde în întreaga țară, din simplu motiv că ceea ce este autentic moldovenesc, merită să fie cunoscut, apreciat, iubit și consumat” a adăugat Dina Pîslaru, Coordonator Marketing Sălcuța SRL.

Acest articol apare în cadrul campaniei de promovare a produselor tradiționale moldovenești cu Indicație Geografică, Denumire de Origine și Specialitate Tradițională Garantată „Autentic Moldovenesc”, lansată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), cu finanțarea Proiectului UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Două puncte de trecere a frontierei R. Moldova cu Ucraina și-au sistat temporar activitatea

Două puncte de trecere a frontierei R. Moldova cu Ucraina și-au sistat temporar activitatea

Ar fi cerut 100 de euro de la un cetățean care încălcase restricțiile anti-COVID. Doi polițiști, condamnați pentru acte de corupție

Ar fi cerut 100 de euro de la un cetățean care încălcase restricțiile anti-COVID. Doi polițiști, condamnați pentru acte de corupție

Ministrul Muncii oferă detalii cu privire la platforma prin care la iarnă vor fi oferite compensații în factură. „Va fi un sistem foarte simplu”

Ministrul Muncii oferă detalii cu privire la platforma prin care la iarnă vor fi oferite compensații în factură. „Va fi un sistem foarte simplu”

Advertoriale
 Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum poate câștiga bani un elev? Urmăriți al doilea episod în limbaj mimico-gestual al cunoscutului serial de videouri explicative „Cunoaște sensul banului cu Emily”

Generația Inteligenței Financiare: Cum poate câștiga bani un elev? Urmăriți al doilea episod în limbaj mimico-gestual al cunoscutului serial de videouri explicative „Cunoaște sensul banului cu Emily”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Se împlinesc 14 ani de la încheierea războiului ruso-georgian. Republica Moldova condamnă agresiunea militară a Rusiei împotriva Georgiei
  • 2
    Republica Moldova este din nou parte a Asociației Mondiale a Drumurilor
  • 3
    Amnesty International face un pas înapoi: Își cere scuze pentru „suferința și furia” provocate de raportul în care a acuzat Kievul că ar pune în pericol civilii
  • 4
    Temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Cum va fi vremea săptămâna viitoare
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.