Fotbalistul croat Luka Modric, dorit de Inter Milano

Fotbalistul croat Luka Modric, dorit de Inter Milano
Foto: balkaneu.com

Luka Modric, căpitanul selecţionatei Croaţiei, finalista Cupei Mondiale de fotbal ediţia 2018, este dorit de clubul italian Internazionale Milano. Impresarul mijlocaşului lui Real Madrid a fost deja contactat, anunţă portalul Sky Italia, citat de Agerpres.

Inter are deja în lot doi internaţionali croaţi, Marcelo Brozovic şi Ivan Perisic, iar săptămâna aceasta l-a transferat şi pe fundaşul Sime Vrsaljko de la Atletico Madrid, cu opţiune de cumpărare.

În vârstă de 32 ani, Luka Modric a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale 2018, după finala pierdută de Croaţia în faţa Franţei (2-4), pe 15 iulie, la Moscova.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Tarife noi pentru servicii medicale în premieră, aprobate de Guvern. Iată ce investigații de diagnoză vor putea accesa pacienții

Tarife noi pentru servicii medicale în premieră, aprobate de Guvern. Iată ce investigații de diagnoză vor putea accesa pacienții

S-a stins din viață actorul român Alexandru Arșinel

S-a stins din viață actorul român Alexandru Arșinel

Orașul Nicolaev, Ucraina: Sunt confirmate pierderi omenești și răniți după ce muniții cu dispersie au nimerit într-o stație

Orașul Nicolaev, Ucraina: Sunt confirmate pierderi omenești și răniți după ce muniții cu dispersie au nimerit într-o stație

Advertoriale
Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Mai mulți sportivi profesioniști din Rusia au început să fie mobilizați
  • 2
    Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa
  • 3
    Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean
  • 4
    Municipiul Chișinău are încă trei cetățeni de onoare. Ce personalități mai dețin acest titlu și care sunt beneficiile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.