Congresul american a aprobat bugetul Pentagonului pentru 2019. Miliarde de dolari sunt puse în joc

Congresul american a aprobat bugetul Pentagonului pentru 2019. Miliarde de dolari sunt puse în joc
Foto: time.com

Congresul american a aprobat miercuri, cu o majoritate netă, un buget de 716,3 miliarde de dolari pentru Pentagon, accelerând cheltuielile militare şi întărind poziţia SUA în contextul disputei de la distanţă cu Rusia, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Senatul a aprobat legea privind bugetul apărării (NDAA) pe 2019 cu 87 de voturi pentru şi zece împotrivă, la o săptămână după ce aceasta a fost adoptată de Camera reprezentanţilor cu 359 de voturi pentru şi 54 împotrivă.

„Sunt recunoscător pentru hotărârea membrilor Congresului din cele două partide de a adopta NDAA în timp record în acest an”, a comentat ministrul Apărării, Jim Mattis, într-un comunicat.

Legea deblochează 69 de miliarde de dolari pentru operaţiuni externe în curs (Afganistan, Siria, Irak, Somalia, etc.), prevede o creştere cu 2,6% a salariilor membrilor forţelor armate şi autorizează investiţii de zeci de miliarde de dolari în modernizarea forţelor navale, a celor aeriene şi a sistemelor defensive de rachete ale SUA.

Pentru a nu risca ca preşedintele american să-şi folosească dreptul de veto, senatorii au renunţat la un amendament care ar fi blocat acordul administraţiei cu grupul de telecomunicaţii chinez ZTE, care uşurează sancţiunile pentru încălcarea embargourilor împotriva Iranului şi Coreei de Nord.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Inspectorii de integritate au stabilit amenzi de peste 18.000 de lei și au pornit mai multe cauze contravenționale

Inspectorii de integritate au stabilit amenzi de peste 18.000 de lei și au pornit mai multe cauze contravenționale

Rândurile de camioane la hotarele R. Moldova: De la nicio unitate în vama Cahul-Oancea, la 110 unități la vama Sculeni

Rândurile de camioane la hotarele R. Moldova: De la nicio unitate în vama Cahul-Oancea, la 110 unități la vama Sculeni

Două puncte de trecere a frontierei R. Moldova cu Ucraina și-au sistat temporar activitatea

Două puncte de trecere a frontierei R. Moldova cu Ucraina și-au sistat temporar activitatea

Advertoriale
 Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum poate câștiga bani un elev? Urmăriți al doilea episod în limbaj mimico-gestual al cunoscutului serial de videouri explicative „Cunoaște sensul banului cu Emily”

Generația Inteligenței Financiare: Cum poate câștiga bani un elev? Urmăriți al doilea episod în limbaj mimico-gestual al cunoscutului serial de videouri explicative „Cunoaște sensul banului cu Emily”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Republica Moldova este din nou parte a Asociației Mondiale a Drumurilor
  • 2
    Aur pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de Canotaj din Canada. Cine este sportivul care a înregistrat performanța (VIDEO)
  • 3
    Amnesty International face un pas înapoi: Își cere scuze pentru „suferința și furia” provocate de raportul în care a acuzat Kievul că ar pune în pericol civilii
  • 4
    Vicepremierul Spînu clarifică măsurile de prevenire a crizei energetice: În septembrie și octombrie toți copiii vor merge la școală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.