„Nu pot să rămân în istoria țării ca un președinte care nu poate schimba lucrurile”. Dodon spune ce va face după parlamentare

„Nu pot să rămân în istoria țării ca un președinte care nu poate schimba lucrurile”. Dodon spune ce va face după parlamentare

Președintele Igor Dodon spune că scrutinul parlamentar va însemna o un moment de cotitură pentru instituția prezidențială. Mai mult, el spune că dacă socialiștii nu vor lua majoritatea în Parlament, el va scoate lumea în stradă, iar „alte variante nu pot să existe”. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni la postul Accent TV.

„Alegerile parlamentare vor fi un fel de Rubicon al mandatului prezidenţial. Până acum, oponenții mei făceau tot posibil ca să mă excludă din politica externă. Acești doi ani aveam două variante: fie mă concentram pe chestiuni interne și lucram alături de partidul meu ca să înving, fie să scot lumea în stradă și să intru cu puterea în Parlament. Eu am decis să fac primul punct”, a declarat Dodon.

El a dat de înțeles că-și va schimba strategia după alegerile Parlamentare.

„În cazul în care, după alegerile parlamentare, Preşedintele ţării și PSRM nu vor avea posibilitatea de a influenţa politica internă, am două variante. Prima - voi scoate lumea în stradă şi, folosind toate metodele posibile, schimbăm situaţia. A doua - le punem acestor băieți tranșant întrebarea privind trecerea la forma de guvernare prezidenţială. Nu sunteţi de acord - citiţi punctul nr. 1. Alte variante nu pot să existe. Nu pot să rămân în istoria țării ca un președinte care nu poate schimba lucrurile”, a conchis Dodon.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului

Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului

Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare

Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare

Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”

Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Parcarea specială sau cum statul fură de la cetățeni pentru o companie privată
  • 2
    Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare
  • 3
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.