Modificări la „Termocom”: Cine va asigura cu energie termică  locuitorii capitalei

Modificări la „Termocom”: Cine va asigura cu energie termică locuitorii capitalei

Lichidatorul SA „Termocom” în procedura falimentului anunţă că locuitorii municipiului Chişinău conectaţi la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică vor fi în continuare asiguraţi cu energie termică de SA „CET-2”.

„Prin Încheierea irevocabilă a Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014 Contractul de vânzare-cumpărare nr.1 a subansamblului funcţional al S.A. ,,Termocom” în procedura falimentului a fost confirmat”, se arată într-un comunicat al instituției.

Astfel, din 1 decembrie 2014, contractul de vânzare-cumpărare a subansamblului funcţional al S.A. ,,Termocom” în procedura falimentului a intrat în vigoare.

Contractul prevede că CET2 va utiliza, conform destinaţiei, bunurile primite potrivit contractului de vânzare-cumpărare şi va asigura furnizarea neîntreruptă a energiei termice către consumatori.

Contractele individuale de muncă cu salariaţii S.A. „Termocom” în procedura falimentului îşi păstrează valabilitatea, iar cumpărătorul va deveni succesor al drepturilor şi obligaţiilor angajatorului.

Lichidatorul S.A. „Termocom” informează că la 21 noiembrie 2014, a avut loc semnarea Contractului de vânzare-cumpărare nr.1 a subansamblului funcţional al S.A. ,,Termocom” în persoana lichidatorului Î.I. ,,Eni Veaceslav” şi Societatea pe Acţiuni ,,Centrala Electrică cu Termoficare nr.2”, reprezentată de Lichii Anatolie.

„Evenimentul se înscrie în acţiunile prevăzute de Legea nr. 188 din 28.09.2014 cu privire la unele măsuri referitor la procedura falimentului Societăţii pe Acţiuni ,,Termocom”, se mai spune în comunicat.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.