La 12 ani, admis la facultate. Un elev a reușit să spargă toate stereotipurile

La 12 ani, admis la facultate. Un elev a reușit să spargă toate stereotipurile


Carlos Santamaria a avut 6 august  primele sale cursuri la universitatea de Fizică Biomedicală. El este primul student în vârstă de 12 ani care îşi va începe cariera la Universitatea Naţională Autonomă din Mexic, scrie BBC. Instituţia a anunţat că băiatul a obţinut una dintre cele mai rare medii la care mii de tineri aspiră în fiecare an.

La prima probă din acest an, peste 144.000 de persoane au participat la examenul de admitere, dar mai puţin de 9% au obţinut calificativul de trecere la UNAM.

Carlos Santamaria a participat de asemenea la testare şi a devenit un caz extraordinar în ţara sa. Acesta a răspuns bine la 105 întrebări dintr-un total de 120.

Băiatul a declarat că a depus un efort considerabil pentru a se pregăti pentru examenul care, în mod normal, este dat de către copii de 17 sau 18 ani.

Încă de când avea 9 ani, băiatul a fost interesat de domeniul biomedicinei. Atunci a început să înveţe şi să caute informaţii, iar mai apoi a fructificat toate cunoştintele dobândite.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Top cele mai sigure orașe din lume în anul 2021

Top cele mai sigure orașe din lume în anul 2021

Cod Galben de înghețuri la sol: Ministerul Agriculturii informează despre metodele de prevenire a pagubelor provocate de răcirea vremii

Cod Galben de înghețuri la sol: Ministerul Agriculturii informează despre metodele de prevenire a pagubelor provocate de răcirea vremii

iData: În Republica Moldova se află peste 65 de mii de persoane fizice care dețin în posesie 77.394 de  arme

iData: În Republica Moldova se află peste 65 de mii de persoane fizice care dețin în posesie 77.394 de arme

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 3
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 4
    Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.