Turcia, în pragul unei crize. Moneda națională s-a prăbușit la un minim-record

Turcia, în pragul unei crize. Moneda națională s-a prăbușit la un minim-record

Lira turcească a pierdut teren în faţa dolarului imediat după decizia instanţei de la Washington de a impune sancțiuni pentru doi din miniștrii lui Tayyip Erdogan, din cauza pastorului american judecat de Turcia pentru acuzații de terorism. Prăbușirea lirei a reflectat astfel îngrijorările investitorilor legate de tensiunile cu Statele Unite.

În replică, Erdogan a avertizat că Statele Unite vor pierde un aliat puternic şi sincer dacă nu îşi schimbă atitudinea faţă de ţara sa. Ulterior, el a revenit cu un mesaj în care îi ruga pe cetățenii turci să schimbe valută, pentru a combate deprecierea lirei.

Banca Centrală a Turciei a decis, în luna mai, să majoreze dobânda de politică monetară cu 300 de puncte de bază, în ideea de a pune capăt scăderii cursului de schimb al lirei şi a restabili încrederea investitorilor, afectaţi de politica intervenţionistă a preşedintelui Tayyip Erdogan, transmite Reuters, citat de Agerpres.

De la începutul anului şi până în prezent, lira turcească a pierdut 28% din valoare iar investitorii se aşteptau ca această prăbuşire să oblige Banca Centrală să intervină.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.