Ryanair va anula vineri aproape 400 de curse aeriene din cauza grevelor

Ryanair va anula vineri aproape 400 de curse aeriene din cauza grevelor
Foto: travelandleisure.com


Ryanair va anula vineri încă 250 de curse aeriene din şi spre Germania. Asta după ce piloţii din această ţară au anunţat că se vor alătura grevei de 24 de ore planificată în Irlanda, Suedia şi Belgia, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Anulările din Germania reprezintă aproximativ 10% din cele peste 2.400 de zboruri programate în data de 10 august în Europa.

Directorul de marketing al Ryanair, Kenny Jacobs, a explicat că, în mod obişnuit, compania operează 250 de curse aeriene din şi spre Germania, folosind echipaje locale. Pasagerii care şi-au rezervat bilete la aceste zboruri îşi vor putea primi banii înapoi sau vor putea schimba gratuit data plecării, a adăugat Kenny Jacobs.

Ryanair a anulat deja 146 de zboruri programate în data de 10 august din cauza mişcărilor de protest din Irlanda, Suedia şi Belgia.

Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) a anunţat miercuri că piloţii Ryanair din Germania vor declanşa o grevă de 24 de ore vineri, la ora 01:01 GMT. Sindicatul cere îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor pentru piloţii Ryanair, anunțând că operatorul aerian a exclus orice creştere salarială.

Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova. 

Au mai rămas 3 zile! Devino membru și primește ceaiul Tafelgut, de la Eclair și AGORA.

Ți-a plăcut articolul?

Susține AGORA cu 50 de lei. Vezi de ce:
1. Primești aplicația mobilă AGORA
2. Ești invitat în grupul închis pe Facebook, cu redacția
Alte beneficii și daruri, le găsești aici.

Vezi și aceste știri
Vaccinul promis de România ajunge în câteva ore pe Aeroportul Internațional Chișinău

Vaccinul promis de România ajunge în câteva ore pe Aeroportul Internațional Chișinău

MAE al Federației Ruse reacționează la declarațiile lui Peter Michalko: Este o imixtiune în treburile interne ale R. Moldova

MAE al Federației Ruse reacționează la declarațiile lui Peter Michalko: Este o imixtiune în treburile interne ale R. Moldova

Ex-premierul Ion Chicu, reinfectat cu COVID-19, se simte mai bine: Medicii au salvat sute de vieți, inclusiv și a mea

Ex-premierul Ion Chicu, reinfectat cu COVID-19, se simte mai bine: Medicii au salvat sute de vieți, inclusiv și a mea

Advertoriale
Samsung schimbă rolul televizorului în viața oamenilor. Detalii la conferința online din 2 martie

Samsung schimbă rolul televizorului în viața oamenilor. Detalii la conferința online din 2 martie

De ce peste 400 de mii de moldoveni au ales internet fix de la Moldtelecom?

De ce peste 400 de mii de moldoveni au ales internet fix de la Moldtelecom?

Cel mai inovator sistem  de dezinfectare cu ozon, accesibil acum și pe piața din Moldova. Cum lucrează Sanity System (VIDEO)

Cel mai inovator sistem de dezinfectare cu ozon, accesibil acum și pe piața din Moldova. Cum lucrează Sanity System (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Lucia Gavriliță, femeia care a transformat o dramă de familie într-o nouă șansă la o viață sănătoasă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Lucia Gavriliță, femeia care a transformat o dramă de familie într-o nouă șansă la o viață sănătoasă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Cinci momente din istoria R. Moldova când în loc de anticipate am avut „stabilitate” (AUDIO)
  • Irina Ghelbur - Cum e să conduci o instituție media, soluții pe timp de criză, membership, tentative de divorț, managementul oamenilor | Nota de Plată
  • Oameni ca tine: Igor și Victoria Hîncu au transformat jocul în afacere și au găsit magia ascunsă într-o bucată de lemn (VIDEO)
  • Dumitru Talmazan, despre schimbările în SMM pe timp de pandemie, tendințe, afacerea din Chicago, tinerii antreprenori, familie | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Violența fizică asupra copiilor, interzisă prin lege în capitala Pakistanului
  • 3 deprinderi, acumulate în timpul pandemiei, care vor rămâne actuale în orice condiții
Cele mai populare
  • 1
    CNESP instituie regim special de activitate în toată țara! Învățământul trece online, teatrele se închid, iar cei ce intră în țară prezintă test negativ
  • 2
    Alexandru Stoianoglo: „E un adevărat război cu BNM, instanțele de judecată în dosarul fraudei bancare”
  • 3
    În ce țări a mai fost autorizat vaccinul rusesc Sputnik V
  • 4
    Consilierii PAS propun scoaterea din circulație a microbuzelor, începând cu 1 septembrie 2021
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.