Nu a promulgat legea cu privire la Stadionul Republican, dar o va semna pe cea a amnistiei fiscale. Argumentele lui Dodon în favoarea legii

Nu a promulgat legea cu privire la Stadionul Republican, dar o va semna pe cea a amnistiei fiscale. Argumentele lui Dodon în favoarea legii

Șeful statului, Igor Dodon, a anunțat că va promulga pachetul de legi privind politica bugetar-fiscală și amnistia de capital, votat în grabă de Parlament, la final de iulie. În pofida criticilor opoziției, a delegației UE și a altor parteneri externi aduse legii amnistiei fiscale, Dodon a adus cinci argumente pro-reformă.

Președintele Dodon spune că a luat în calcul „și comentariile experților, și ale mediului academic, și ale formatorilor de opinie” și a decis să semneze legea.

„În esență, măsurile elaborate ar putea impulsiona dezvoltarea economică a țării, chiar dacă acestea au fost implementate prea tîrziu. O reformă întîrziată, chiar dacă conține deficiențe ce vor fi soluționate pe viitor, e mai bună decît o dezordine permanentă în domeniul de administrare bugetar-fiscală. Concluzia principală care poate fi făcută este că guvernarea a înțeles greșeala pe care a făcut-o atunci cînd a renunțat la reforma din 2007 și încearcă acum să readucă corabia naufragiată a economiei moldovenești într-o albie a dezvoltării. După 10 ani, guvernanții au ajuns să aplice soluții economice pe care le-au criticat cîndva. Asta înseamnă că guvernarea învață greu, iar multe decizii importante le ia cu mare întîrziere”, consideră Dodon.

Legea cu privire la amnistia fiscală prevede posibilitatea declarării bunurilor și surselor financiare care nu au fost anterior declarate, astfel fiind posibilă legalizarea acestora.

Inițiativa legislativă, care aparține câtorva deputați democrați și popular-europeni, a fost aspru criticată de deputații și politicienii de opoziție, potrivit cărora noile reglementări vor duce la legalizarea furturilor, nu și a capitalului onest.

Vedeți ce prevede pachetul de legi: Pachetul legislativ pentru mica reformă fiscală, avizat pozitiv de Guvern. Iată ce prevede acesta

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.