În acest scop, vor fi făcute modificări în legislație, iar persoanele cu dizabilități locomotorii vor avea dreptul să importe un mijloc de transport o dată la 7 ani, fără a achita taxe fiscale și vamale. În prezent, au facilități la importul automobilelor doar persoanele cu dizabilități locomotorii severe, dacă mijlocul de transport este acordat cu titlu gratuit (donaţie) și reutilat corespunzător. Proiectul va fi în scurt timp definitivat și prezentat Guvernului spre aprobare.
Urmează a fi creat și un Centru tehnic specializat pentru reutilarea autovehiculelor, conform necesităților persoanelor cu nevoi speciale.
Grupul de lucru a solicitat, de asemenea, Agenției Naționale de Transport Auto să oblige companiile de taxi să aibă în dotare mașini adaptate pentru transportarea persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.
Guvernul promite că vor fi intensificate și acțiunile de dotare a clădirilor publice cu rampe speciale pentru persoanele cu nevoi speciale. Actualmente, la intrările în Casa Guvernului, din străzile Pușkin și Bănulescu-Bodoni, au loc lucrări de instalare a ascensoarelor speciale pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Acestea urmează să fie date în folosință în luna septembrie curent.
În Republica Moldova locuiesc aproximativ 15 mii de persoane cu dizabilități locomotorii.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.