„Sloganul „Cioclea-demisia” este ușor și rimează bine”. Guvernatorul spune în ce condiții ar pleca de la BNM

„Sloganul „Cioclea-demisia” este ușor și rimează bine”. Guvernatorul spune în ce condiții ar pleca de la BNM
Foto: tv8.md

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, s-a oferit să răspundă întrebărilor mai multor instituții media într-un interviu comun. În materialul publicat pe site-ul BNM, Cioclea a răspuns inclusiv la întrebarea dacă BNM este controlată politic. El s-a referit și la o eventuală demisie, dar și la condițiile care ar impune-o. 

În unul dintre răspunsurile sale, Cioclea a negat vehement că BNM ar fi controlată politic, numind aceste presupuneri „insinuări” care apar în perioada electorală.

„Toate acțiunile pe care le-am angajat începând cu 2016 au drept scop consolidarea independenței Băncii Naționale, transparentizarea și fortificarea sectorului bancar, îmbunătățirea regulilor de guvernanță corporativă și a cadrului normativ. De altfel, inițiativele legislative, controalele în bănci, toate reformele și acțiunile noastre sunt discutate prealabil, agreate și monitorizate de Fondul Monetar Internațional. Amploarea reformelor din sistemul financiar-bancar și primele lor rezultate pozitive au fost remarcate de toți - atât în țară, cât și peste hotarele ei. Suntem determinați să continuăm efortul de asanare și să nu ne lăsăm distrași sau intimidați de nimeni. Este regretabil că asemenea acuzații vin să exacerbeze nihilismul populației, pe bună dreptate deziluzionate după frauda bancară, și să slăbească încrederea cetățenilor în instituțiile care acum sunt angajate în reforme complicate și au nevoie de o susținere cât mai largă pentru a le continua”, a remarcat Cioclea.

Guvernatorul a subliniat că „nu ar avea nicio problemă” să-și dea demisia și a spus că o va face „dacă aceasta e necesară pentru a proteja mersul reformelor sau, invers, nu le dăunează”.

„Am avut o carieră deplină până a reveni în Moldova și cred că voi găsi de lucru după BNM. Sloganul „Cioclea-demisia” este ușor și rimează bine în fața camerelor de luat vederi. Spre deosebire, munca la Banca Națională este una grea și mai prozaică, departe de „teleobiective”. Deduc că trebuie să explicăm mai bine cu ce ne ocupăm la BNM și care este rostul reformelor angajate. Cu părere de rău, nu am avut ocazia să o fac direct în fața protestatarilor. Printr-o curioasă coincidență toate flashmob-urile au avut loc în zilele când eram plecat de la Chișinău. Chiar dacă perioada dinaintea alegerilor nu este cea mai ușoară, contez alături de colegii mei să mai scriu câteva rânduri, sau pagini, la capitolul reformelor în sectorul bancar moldovenesc”, a conchis Sergiu Cioclea.

Amintim că la mijlocul lunii iulie, PPDA, PAS și PLDM au organizat proteste în fața Băncii Naționale și a Curții Supreme de Justiție. Mai mulți oameni s-au adunat în fața celor două instituții pentru a le declara „capturate”, iar protestatarii au lipit pe clădirea BNM chiar și o imagine pe care scrie „instituție captivă” și scandează „Miliardele înapoi!” și „Cioclea, demisia!”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Israelul a acceptat un armistiţiu propus de Egipt în Fâşia Gaza

Israelul a acceptat un armistiţiu propus de Egipt în Fâşia Gaza

Daniela Cociu și Maria Olărașu, în top 10 la Mondialul din Canada

Daniela Cociu și Maria Olărașu, în top 10 la Mondialul din Canada

Advertoriale
Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Se împlinesc 14 ani de la încheierea războiului ruso-georgian. Republica Moldova condamnă agresiunea militară a Rusiei împotriva Georgiei
  • 2
    Ex-vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kulminski face parte din echipa ONU la Centrul de Coordonare Comună de la Istanbul
  • 3
    Institutul pentru Studiul Războiului: Armata rusă depozitează mine și explozibili la Centrala Nucleară Zaporojie
  • 4
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.