Persoanele cu pseudo-dizabilități în atenția Guvernului

Persoanele cu pseudo-dizabilități în atenția Guvernului
Foto: www.expresul.com

Unii membri ai Guvernului sunt îngrijorați de informații precum că unele persoane care au primit grad de invaliditate muncesc totodată peste hotarele țării. Pentru elucidarea acestei situații Ministrul Finanțelor a propus inițierea unui recensământ al persoanelor cu grad de invaliditate.

În cadrul primei ședințe a Guvernului, după alegerile parlamentare din acest an, a fost discutată problema compensațiilor și a facilităților acordate persoanelor cu dezabilități.

Prim-ministrul Iurie Leancă a declarat că „ La mine ajung informații precum că multe persoane care au primit grad de invaliditate muncesc peste hotarele țării. Deci în acea țară ei pot lucra, iar în Republica Moldova nu, grație unei evaluări foarte subiective a unor medici.”

Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei  Valentina Buliga spune că în anii precedenți au fost eliberate grade de dizabilitate valabile pe toată perioada vieții și care reprezintă un drept dobândit.

Ministrul Finanțelor, Anatol Arapu consideră că numărul persoanelor cu dizabilitate în Republica Moldova este unul prea mare „Fiecare al 16-lea moldovean este invalid, este ceva strașnic. Trebuie de făcut un recensământ cu implicarea Ministerului Sănătății și a comisiilor care acordă gradul de invaliditate,” a declarat Ministrul Finanțelor.

În Republica Moldova persoanele cu dizabilități reprezintă 5,2% din populaţia totală a ţării. Estimativ numărul total al persoanelor cu dezabilități în Republica Moldova este de 184,3 mii persoane, potrivit datelor Biroului Național de  Statistică.

La nivel global în anul 2010 persoanele cu dizabilitate reprezintă circa 15% din populaţia lumii, iar circa două treimi din aceste persoane sunt din ţările în curs de dezvoltare şi cu economie de tranziţie. La nivel european numărul persoanelor cu dezabilități reprezintă circa 80 milioane sau şi mai mult de 15% din întreaga populaţie. Unul din patru europeni are un membru de familie cu dezabilitate.


În unele țări a luat amploare un fenomen când persoane cu anumite probleme de sănătate obțineau fraudulos grad de invaliditate pentru a primi compensații din partea statului.

Vezi mai jos video al Poliției italiene în care sunt surprinse mai multe persoane care s-au declarat lipsite de vedere la 100%, dar reușeau să conducă un automobil, să facă cumpărături, să joace în cărți sau să citească. Statul italian achita acestor persoane o indemnizație de aproximativ 1100 euro. Persoanele  în cauză sunt obligate ulterior să întoarcă toți banii pe care i-au primit din partea statului.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Recordul Portului Giurgiulești de 1,4 milioane toane de marfă, asigurat de exporturile de ulei, cereale și metal vechi

Recordul Portului Giurgiulești de 1,4 milioane toane de marfă, asigurat de exporturile de ulei, cereale și metal vechi

Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”

Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”

Se sistează activitatea zonelor de agrement și a cluburilor de noapte. Ce restricții vor fi impuse în capitală (DOC)

Se sistează activitatea zonelor de agrement și a cluburilor de noapte. Ce restricții vor fi impuse în capitală (DOC)

Advertoriale
Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un autocar de pe linia Chişinău-Bucureşti a ars în totalitate pe traseu
  • 2
    Kremlinul consideră că problema suspendării livrărilor de gaze către Moldova este una „strict comercială”
  • 3
    Stare de urgență pentru amânarea achitării TVA și plata anticipată a compensațiilor. Soluțiile Guvernului pentru criza energetică
  • 4
    Vor reveni școlile la regimul online? Gavrilița: Gradul de alertă nu este suficient în lumina acestei contagiozități
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.