La doi ani de la fondare, ANI constată primul act de incompatibilitate pentru un consilier raional independent

La doi ani de la fondare, ANI constată primul act de incompatibilitate pentru un consilier raional independent

Autoritatea Națională de Integritate (ANI), după doi ani de la fondare, a constatat pentru prima dată încălcarea regimului juridic al incompatibilităților. Autoritatea a constatat că o consilieră municipală independentă din Telenești, Olga Gherman, deține simultan și funcția de director al Centrului de creație Telenești începând cu 15 aprilie 2016.

Potrivit ANI, consiliera a încălcat legea cu privire la statutul alesului local, care nu are voie să fie șef (chiar și adjunct sau interimar) la instituțiile subordonate primăriei sau consiliului raional.

Olga Gherman a declarat că va contesta în instanță actul ANI, după ce acesta îi va fi expediat. 

„Sunt persoană incomodă și inițierea a început de la conducerea raionului, ca să fiu exclusă din lista consilierilor raionali, pentru că dacă sunt la ședință eu de obicei sunt atentă și sunt activă. Vicepreședintele raionului, domnul Vasile Harghel, a insistat să fie făcut controlul mai repede. Atâtea dosare sunt acolo, că al meu trebuia verificat în 2020, cred că, dar s-a insistat”, este de părere Olga Gherman. Ea a mai spus că a fost invitată în audiență la ANI, pentru a-și expune argumentele, aproximativ acum două săptămâni, iar la 10 august a fost anunțată telefonic despre decizia luată, scrie moldovacurata.md.

Olga Gherman este consilieră independentă, după ce a acces în consiliu, pe listele Blocului Electoral „PPE Iurie Leancă”.  

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Analist român, despre declarația premierului Nicolae Ciucă: România trebuie să fie o alternativă reală la Gazprom în Moldova

Analist român, despre declarația premierului Nicolae Ciucă: România trebuie să fie o alternativă reală la Gazprom în Moldova

Regimul juridic al lacurilor și iazurilor va fi stabilit în baza unor noi prevederi. Inițiativa, avizată pozitiv de Guvern

Regimul juridic al lacurilor și iazurilor va fi stabilit în baza unor noi prevederi. Inițiativa, avizată pozitiv de Guvern

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, ridicat la rangul de general-colonel. Putin a semnat decretul

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, ridicat la rangul de general-colonel. Putin a semnat decretul

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Ucraina neagă acuzațiile Gazprom și afirmă că poate livra cantitatea necesară de gaze contractată de Republica Moldova
  • 3
    Etapă finală: Putin a semnat legile de anexare a teritoriilor ucrainene (HARTĂ)
  • 4
    Alexei Navalnîi și Svetlana Tihanovskaia, propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace. Decernarea va avea loc de ziua lui Putin
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.