Peste 34.000 de persoane, infectate cu febra denga în Sri Lanka

Peste 34.000 de persoane, infectate cu febra denga în Sri Lanka
Foto: thecostaricanews.com

Numărul persoanelor afectate în acest an de febra denga în Sri Lanka a depăşit 34.000, în capitala Colombo fiind înregistrate cele mai multe cazuri de infecţii, conform statisticilor publicate luni de Unitatea Epidemiologică din această ţară, scrie agenția Xinhua, citată de Agerpres.

Până în prezent, în luna august, 1.075 de persoane au fost diagnosticate cu febra denga pe teritoriul insulei, după ce luna trecută au fost înregistraţi 6.221 de pacienţi.

Unele dintre cele mai afectate districte au fost Kandy şi Gampaha, la periferia Colombo. De asemenea, în districtul din nordul Sri Lanka a fost înregistrată o creştere a numărului de pacienţi infectaţi cu febra denga, până în prezent în această lună existând peste 109 pacienţi.

Unitatea naţională de control a febrei denga a avertizat luna trecută cu privire la creşterea numărului pacienţilor infectaţi în acest an ca urmare a ploilor aduse de musonul de sud-vest. Reprezentanţii unităţii au declarat că au fost lansate programe speciale pentru eradicarea zonelor de reproducere a ţânţarilor care transmit boala din mai multe districte, inclusiv din nord şi est, unde se află cele mai vulnerabile districte, precizează Xinhua.

Populaţia a fost sfătuită să se adreseze de urgenţă unităţilor sanitare în cazul în care sunt observate simptome precum febră, stări de vomă necontrolate, dureri abdominale, ameţeală şi retenţie urinară.

Peste 300 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 136.000 au fost infectate în timpul epidemiei de anul trecut de febră denga, una dintre cele mai grave din ultimii ani.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Licitația publică pentru achiziția lucrărilor de extindere a bd. Mircea cel Bătrân, lansată. Costul lucrărilor se ridică la 200 milioane lei

Licitația publică pentru achiziția lucrărilor de extindere a bd. Mircea cel Bătrân, lansată. Costul lucrărilor se ridică la 200 milioane lei

Și tu poți învăța animația și producția desenelor animate! Alege una dintre cele două profesii noi de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”

Și tu poți învăța animația și producția desenelor animate! Alege una dintre cele două profesii noi de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”

Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă

Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă

Advertoriale
Te confrunți cu răcelile vara? Vezi cum poți scapa de ele cu ajutorul preparatelor –Heel

Te confrunți cu răcelile vara? Vezi cum poți scapa de ele cu ajutorul preparatelor –Heel

3 pași pentru a preveni sau a trata căderea părului. Produse cosmetice ce merită a fi incluse în rutina de îngrijire

3 pași pentru a preveni sau a trata căderea părului. Produse cosmetice ce merită a fi incluse în rutina de îngrijire

La Chișinău a fost deschis primul centru auto GEELY

La Chișinău a fost deschis primul centru auto GEELY

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Marina Tauber rămâne în arest la Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău au prelungit mandatul de arest cu 20 de zile
  • 2
    Tauber, adusă de mascați la Judecătoria Chișinău. Magistrații urmează să decidă dacă deputata rămâne în arest preventiv (VIDEO)
  • 3
    Căutați de oamenii legii de aproape 10 ani: Doi soți, reținuți în capitală. Iată de ce sunt învinovățiți (VIDEO)
  • 4
    Pereții unei subterane din centrul capitalei au fost izolați cu polistiren. Metoda, criticată de internauți și apărată de Primărie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.