DOC. Programul festiv de Ziua Limbii Române: Activitățile culturale pe care le pregătește municipalitatea

DOC. Programul festiv de Ziua Limbii Române: Activitățile culturale pe care le pregătește municipalitatea
Foto: publika.md


Municipalitatea a pregătit o serie de activități cultural-artistice cu ocazia Sărbătorii Naționale „Limba Noastră cea Română”, marcată la 31 august. O dispoziție cu privire la organizarea și desfășurarea manifestărilor a fost semnată de primarul general interimar, Ruslan Codreanu.

Manifestările încep de miercuri, 29 august, când va avea loc aniversarea a 20-a de la fondarea Bibliotecii „Alba Iulia”, în incinta instituției. Pe 30 august, începând cu ora 14.30, Biblioteca centrală „B. P. Hașdeu” găzduiește manifestarea literar-artistică „Mult e dulce și frumoasă”.

Pe 31 august, începând cu ora 10.00, vor avea loc depuneri de flori la Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și manifestarea literar-artistică: „La început a fost cuvântul”. De asemenea, vor avea loc depuneri de flori la bustul poetului Alecu Russo, unde se va desfășura și o compoziție literar-muzicală cu genericul „Limba noastră-i o comoară”.

În scuarul din strada M. Costin din sectorul Râșcani, începând cu ora 11.00, va fi desfășurat programul artistic: „Dulce și frumoasă-i limba mea de-acasă...”. Totodată, se vor desfășura expoziții și întreceri sportive. În același timp, în scuarul magazinului Unic va fi organizat un spectacolul literar-muzical „Odă Limbii Materne”. În același timp, în PMAN va fi prezentat spectacolul „Al mamei dulce grai...”.

În Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, de la ora 14.00, își va desfășura programul orchestrea de instrumente aerofone a Direcției parcurilor de cultură și odihnă a mun. Chișinău.

De la ora 15.30, PMAN va găzdui un spectacol coregrafic sl Asociației Dansului Modern, iar de la ora 18.00 va începe spectacolul „Monument Cuvântului”.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)

Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)

Echipele de pe Ambulanță, echipate cu teste rapide la COVID-19. Câte persoane au fost testate

Echipele de pe Ambulanță, echipate cu teste rapide la COVID-19. Câte persoane au fost testate

MAEIE, despre secțiile de vot ale Rusiei în Transnistria: „Partea rusă a acționat de o manieră care nu corespunde principiului suveranității R. Moldova”

MAEIE, despre secțiile de vot ale Rusiei în Transnistria: „Partea rusă a acționat de o manieră care nu corespunde principiului suveranității R. Moldova”

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Au refuzat să lucreze acolo unde au fost repartizați, așa că au fost obligați, de stat, să restituie banii pentru anii învățați. Avocatul Poporului ia apărarea absolvenților Academiei Militare
  • 2
    Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
  • 3
    Vremea se răcește. Meteorologii au emis Cod Galben de îngheț
  • 4
    Marina Tauber îl acuză pe Dumitru Alaiba de intimidare după ce deputatul PAS a anunțat că primarul de Orhei și-ar putea pierde funcția
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.