FOTO. Grupare specializată în producerea şi comercializarea drogurilor, destructurată

FOTO. Grupare specializată în producerea şi comercializarea drogurilor, destructurată

Cinci persoane cu vârsta cuprinsă între 23 și 30 de ani au fost reținute de poliție fiind suspectate de prepararea și comercializarea mai multor tipuri de droguri, în special a celor de origine vegetală, pe teritoriul capitalei în proporții deosebit de mari.

Astfel, polițiștii și procurori au efectuat mai multe percheziții autorizate prin intermediul cărora au fost depistate și confiscate droguri de tip „Marijuana” cu masa de circa 5 kilograme, substanţă stupfiantă Hidroponică, dar și alte obiecte prin intermediul cărora suspecții reușeau să le comercializeze.

Cantitatea de droguri a fost ridicată și transportată la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP. Valoarea acestora, în cazul comercializării pe piaţa neagră, a fost estimată la aproximativ 100 000 lei.

...

Suspecții au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie al municipiului Chişinău. Conform legislației penale în vogoare membrii grupării criminale riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani. Totodată au fost demarate acțiuni speciale de investigații suplimentare în vederea identificării tuturor complicilor în acest caz.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.