Mai mulți moldoveni, implicați într-o schemă de trafic de droguri în Bulgaria

Mai mulți moldoveni, implicați într-o schemă de trafic de droguri în Bulgaria
Foto: totb.ro

Mai mulți moldoveni sunt implicați într-o schemă internațională de trafic de droguri. Aceștia făceau parte dintr-o organizație criminală din Bulgaria. Oamenii legii de la Sofia au identificat laboratorul în care erau cultivate plantele de canabis și autoturismele cu care erau transportate drogurile pe piața neagră a Uniunii Europene.

Deocamdată, au fost reținuți doi bărbați, cu vârstele de 39 și 48 de ani, fiind vorba despre un moldovean și un bulgar. Potrivit legislației bulgare, aceștia riscă până la 15 ani de pușcărie. Totodată, oamenii legii au identificat și alți suspecți, care au antecedente penale. Investigațiile pe acest caz continuă.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate zeci de kilograme de droguri, valoarea cărora se ridică la 1,3 milioane de lei. Oamenii legii au stabilit că un kilogram de „Ghidropon” era vândut cu 3.500 de euro.

Gruparea a fost monitorizată timp de opt luni de autoritățile bulgare, în comun cu oamenii legii de la Chișinău.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
3.400 de șoferi s-au ales cu amendă în două zile. Cea mai frecventă încălcarea - depășirea limitei de viteză

3.400 de șoferi s-au ales cu amendă în două zile. Cea mai frecventă încălcarea - depășirea limitei de viteză

Medalie de bronz și mențiune de onoare pentru doi elevi din R. Moldova în cadrul Olimpiadei Internaționale de Informatică

Medalie de bronz și mențiune de onoare pentru doi elevi din R. Moldova în cadrul Olimpiadei Internaționale de Informatică

O nouă avertizare hidrologică pentru perioada 15 - 22 august. Râurile Nistru și Prut, printre cele mai afectate (HARTA)

O nouă avertizare hidrologică pentru perioada 15 - 22 august. Râurile Nistru și Prut, printre cele mai afectate (HARTA)

Advertoriale
Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

Xiaomi Pay vine în Moldova: Victoriabank și Mastercard lansează plățile contactless cu brățări fitness

Xiaomi Pay vine în Moldova: Victoriabank și Mastercard lansează plățile contactless cu brățări fitness

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 2
    Ultimă oră! Procurorii au descins cu percheziții la patru persoane, inclusiv ex-primara interimară Silvia Radu
  • 3
    Cel mai bun pilot al armatei ucrainene, ucis în luptă
  • 4
    Orașul Energodar, bombardat: Un angajat de la centrala nucleară Zaporojie a decedat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.