Bate vântul prin bănci. În R. Moldova, la studii merg cu 50.000 mai puțini studenți decât acum cinci ani

Bate vântul prin bănci. În R. Moldova, la studii merg cu 50.000 mai puțini studenți decât acum cinci ani

Se apropie 1 septembrie, iar începutul de an școlar și universitar se începe cu tot mai puțini studenți și elevi, de la an la an. O arată datele statistice furnizate de BNS. Astfel, dacă în 2013 aveam peste 235.000 de tineri (14-23 de ani) în colegii, școli profesionale și universități, anul trecut abia dacă a fost atinsă cifra de 186.000.

Graficele BNS arată: numărul studenților este în descreștere și doar fiecare al cincilea urmează ciclul II de master.

La începutul anului de studii 2017-2018, învățământul superior cuprindea 65,5 mii studenți, trei pătrimi dintre aceștia fiind în ciclul de licență. În ultimii cinci ani, numărul de studenți în învățământul superior a scăzut puternic, întregistrându-se o tendință descendentă permanentă, la toate tipurile de programe de studii. Spre exemplu, la licență, în 2017, au depus 28.400 de tineri, sau cu 36,6% mai puțini ca în 2013.

Femeile continuă să prevaleze ca în numărul total de studenți, proporția lor constituind 58 la sută.

Direct proporțională cu scăderea numărului de studenți, e și scăderea numărului de absolvenți de la un an la altul, în special la nivelul de licență, cu circa o pătrime față de anul 2013. Astfel, în 2013, Moldova a avut 263.000 de absolvenți, iar anul trecut a avut doar 210.000.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.