Un cuplu de chinezi a încercat să-și vândă fetița pentru a plăti tratamentul frățiorului ei

Un cuplu de chinezi a încercat să-și vândă fetița pentru a plăti tratamentul frățiorului ei
Foto: Reuters

Donaţiile obţinute de un cuplu de chinezi pentru a salva viaţa fiului lor bolnav de leucemie au fost îngheţate, după ce au încercat să vândă pe stradă sora geamănă a băiatului pentru a obţine mai multe fonduri, potrivit ziarului South China Morning Post, citat vineri de EFE și Agerpres. Potrivit imaginilor publicate de mass-media şi reţelele de socializare, tatăl copiilor, Liang Yujia, a ieşit pe stradă cu copila în braţe şi un afiş pe care scria că fetiţa este oferită celui care plăteşte mai mult pentru a putea plăti tratamentul băiatului, diagnosticat recent cu leucemie acută.

După polemica suscitată, Liang a declarat că gestul său a fost de fapt o încercare de a atrage atenţia asupra situaţiei disperate în care se află familia şi de a strânge mai multe fonduri.

Dar răspunsul său nu a convins, iar cele trei platforme de „crowdfunding” (strângere a donaţiilor) au îngheţat suma de 90.000 de yuani (aproximativ 11.480 de euro) strânsă până acum de părinţi, în faţa criticilor lansate de donatori.

Tratamentul băiatului, internat la spitalul Universităţii Sichuan din Huaxi, costă între 500.000 şi 600.000 de yuani (63.780 de euro). „Îmi pare foarte rău pentru ceea ce am făcut, dar rămăsesem fără alte opţiuni”, a declarat Liang, care a regretat profund că a avut această idee.

Una din platformele de donaţii, Aixinchou, a explicat că actuala campanie ar putea fi relansată, dar cu fonduri trimise la spital, astfel încât donatorii să fie siguri că banii vor fi alocaţi direct tratamentului băiatului bolnav de leucemie.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Olaf Scholz este ales noul cancelar al Germaniei, după 16 ani de mandat ai Angelei Merkel

Olaf Scholz este ales noul cancelar al Germaniei, după 16 ani de mandat ai Angelei Merkel

Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”

Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”

80% dintre moldoveni consideră că, odată încheiată, căsătoria trebuie să fie pe viață (STUDIU)

80% dintre moldoveni consideră că, odată încheiată, căsătoria trebuie să fie pe viață (STUDIU)

Advertoriale
În premieră, grupul Balkan Pharmaceuticals a fost decernat cu 3 trofee Notorium Trademark Adwards (VIDEO)

În premieră, grupul Balkan Pharmaceuticals a fost decernat cu 3 trofee Notorium Trademark Adwards (VIDEO)

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul „Pria E-Commerce în Moldova”

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul „Pria E-Commerce în Moldova”

LIVE TEXT. Lansarea rezultatelor celui mai amplu studiu demografic realizat în Republica Moldova - Generații și Gen

LIVE TEXT. Lansarea rezultatelor celui mai amplu studiu demografic realizat în Republica Moldova - Generații și Gen

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 2
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 3
    CtEDO constată: La ședința în care Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară nu i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție
  • 4
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.