Polițistul care a tras în tânărul din Hâncești, la o piscină, va fi judecat pentru omor intenționat. Patronul localului e acuzat de complicitate

Polițistul care a tras în tânărul din Hâncești, la o piscină, va fi judecat pentru omor intenționat. Patronul localului e acuzat de complicitate


Polițistul care a împușcat mortal un băiat de 20 de ani la o piscină din Hâncești va fi judecat pentru omor intenționat și depășirea atribuțiilor de serviciu. Împreună cu poliţistul, pe banca acuzaţilor va compărea şi proprietarul complexului de agrement în care s-a produs tragedia, acesta fiind acuzat de complicitate la crimă.

Potrivit procurorilor, victima, alături de alți doi băieți, au intrat să se scalde în piscină noaptea, fără permisiune. La rândul său, proprietarul localului l-ar fi chemat pe șeful poliției criminale din Hâncești să-l ajute să pedepsească tinerii.

Cei doi au organizat o ambuscadă la piscină, cu folosirea armelor din dotare de model „Makarov” şi „Glock-17 PHC 765”.

Procurorii au constatat că cei doi au folosit armele chiar dacă nu exista un pericol pentru securitatea lor, fiindcă niciunul dintre băieții din piscină nu avea arme la el. Astfel, unul dintre cei trei tineri care se scăldau în acea noapte în bazin a fost grav rănit, decedând la scurt timp.

În aceiaşi zi, poliţistul şi proprietarul centrului de agrement au fost reţinuţi şi până în prezent se află în arest preventiv. Dacă va fi găsit vinovat, poliţistul, care a fost suspendat din funcţie, riscă până la 15 ani de închisoare, iar proprietarul localului ar putea să petreacă următorii 6 ani după gratii. 

Potrivit legislaţiei în vigoare, cauza penală de învinuire a celor doi inculpaţi a fost expediată pentru examinare Judecătoriei Hânceşti. Concomitent, pentru a asigura caracterul obiectiv, operativ şi imparţial în cadrul examinării respectivei cauze penale, Procurorul General, Eduard Harunjen a înaintat astăzi Curţii Supreme de Justiţie un demers cu solicitarea de a strămuta examinarea acestei cauze penale către o altă instanţă de judecată de acelaşi nivel.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
ARBI a sechestrat bunuri în valoare de 1,8 milioane de lei într-o săptămână. Nouă persoane au fost arestate în dosarele CNA

ARBI a sechestrat bunuri în valoare de 1,8 milioane de lei într-o săptămână. Nouă persoane au fost arestate în dosarele CNA

Averea unui procuror - șef de raion și a unui primar vor fi verificate de către inspectorii de integritate

Averea unui procuror - șef de raion și a unui primar vor fi verificate de către inspectorii de integritate

Judecătoria Soroca a devenit mai accesibilă pentru persoanele cu deficiențe locomotorii

Judecătoria Soroca a devenit mai accesibilă pentru persoanele cu deficiențe locomotorii

Advertoriale
Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Mai multă protecție pentru afacerea ta cu noile soluții Antivirus de la Orange

Mai multă protecție pentru afacerea ta cu noile soluții Antivirus de la Orange

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Titlurile din presa străină despre dezvăluirea Nataliei Morari: De la „revelația șocantă” la „declarația care a adus furtună”
  • 2
    Scopul autorităților în privința emigranților: Până-n 2025, 25% dintre moldovenii aflați în străinătate să își dorească să revină acasă și 50% din cei reveniți să fie reintegrați cu succes
  • 3
    PUN către PAS: „Numiri abuzive în funcții, eliberări pe criterii de partid și concursuri trucate” (VIDEO)
  • 4
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.