Doi dintre cei trei ocupanți ai mașinii au decedat pe loc, ne-a comunicat ofițerul de presă al IGP, Mariana Bețivu, contactată de AGORA. Este vorba despre șoferul de 42 de ani, originar din satul Parcari, raionul Călărași, și o femeie de 33 de ani. În habitacul mașinii se mai afla fiul femeii, în vârstă de 4 ani. Minorul a fost transportat la spitalul raional Ștefan Vodaă, fiind în stare gravă.

Totodată, un pasager al autocarului, în vârstă de 31 de ani, a murit la fața locului, în urma traumelor primite.

12 pasageri din autocar, identitatea cărora se stabilește, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spitalul raional Ştefan Vodă.

Potrivit poliției, alte circumstanțe urmează a fi stabilite.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!