Cum vrea să se schimbe Marea Britanie după Brexit: „Există o lume și dincolo de Europa”

Cum vrea să se schimbe Marea Britanie după Brexit: „Există o lume și dincolo de Europa”
Foto: sheetplantassociation.com

Ministrul britanic al comerţului internaţional, Liam Fox, a prezentat marţi o strategie menită să facă din Marea Britanie o „superputere” exportatoare, el estimând totodată că ţara sa se concentrează prea mult pe Brexit şi nu suficient pe relaţiile cu restul lumii, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

„Atunci când merg în China sau în altă parte în lume ,se vorbeşte despre economia mondială, despre taxe vamale, despre SUA, China sau Organizaţia Mondială a Comerţului (....), în timp ce aici, în Marea Britanie, se vorbeşte numai despre Brexit, Brexit şi iarăşi Brexit. Este o chestiune importantă, dar nu singura care face agenda comerţului mondial”, a spus Liam Fox într-un discurs susţinut la Institute of Directors din Londra.

„Europa este şi va rămâne o piaţă importantă pentru produsele şi serviciile noastre, dar există o lume şi dincolo de Europa, şi dincolo de Brexit”, a insistat el, manifestându-şi regretul că decidenţii politici britanici neglijează cucerirea altor pieţe, mai ales a celei chineze şi a celor africane.

Un argument pe care Liam Fox l-a adus în sprijinul afirmaţiilor sale este că „în următorii 10-15 ani 90% din creşterea economică mondială va fi înregistrată în afara Europei” şi, în mod special, în China. „Schimbările în puterea economică şi demografică globală, creşterea bogăţiei pe ansamblul ţărilor în dezvoltare oferă oportunităţi viitoare” pentru Marea Britanie, a completat ministrul britanic al comerţului internaţional, care, după referendumul din 2016 privind Brexit-ul, a primit ca sarcină să călătorească în lumea întreagă pentru a tatona posibilitatea unor acorduri comerciale cu ţările din afara UE care să fie aplicate după ce Marea Britanie va părăsi efectiv blocul comunitar.

Anul trecut, exporturile de bunuri şi servicii ale Marii Britanii au reprezentat echivalentul a 30% din PIB-ul ei, procent comparabil cu cel al Franţei, Italiei şi Canadei. Guvernul condus de Theresa May doreşte să crească acest procent la 35%, dar chiar şi cu o asemenea majorare Marea Britanie tot ar rămâne la acest capitol mult în urma Germaniei.

„Mediul de afaceri britanic este foarte bine plasat pentru a beneficia de pe urma schimbărilor rapide ale mediului economic global şi cred că Marea Britanie are potenţialul de a fi superputerea exportatoare a secolului al XXI-lea”, este de părere ministrul Liam Fox.

Premierul Theresa May a prezentat la începutul lunii iulie un plan privind Brexit-ul, denumit „Planul Chequers” (după numele reşedinţei de vară a prim-miniştrilor britanici), ce are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE după ieşirea oficială din blocul comunitar, la 29 martie 2019, propunerile fiind însă mai restrictive la capitolul servicii, capitol care vizează în special centrul financiar londonez.

Planul pare astfel să schiţeze un Brexit uşor („soft Brexit”) în sectorul comercial şi un Brexit dur („hard Brexit”) în cel al serviciilor. Şefa guvernului britanic a încercat astfel să împace două tabere opuse din formaţiunea ei, Partidul Conservator.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul

TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul

Maxime de până la cinci grade și cer noros. Cum va fi vremea în weekend

Maxime de până la cinci grade și cer noros. Cum va fi vremea în weekend

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu prim-ministra Lituaniei, Ingrida Šimonytė. Despre ce au discutat

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu prim-ministra Lituaniei, Ingrida Šimonytė. Despre ce au discutat

Advertoriale
Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

O afacere de familie mobilează cu stil locuințele a mii de moldoveni: „Vrem să fim martorii clipelor de fericire” (VIDEO)

O afacere de familie mobilează cu stil locuințele a mii de moldoveni: „Vrem să fim martorii clipelor de fericire” (VIDEO)

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! CMC aprobă: Noile tarife la apă și canalizare în capitală vor fi de 23 de lei (UPDATE)
  • 2
    Ultimă oră! Procurorii efectuează percheziții într-o cauză penală care vizează pregătirea dezordinilor în masă
  • 3
    Ultima oră! Pretinse spargeri de Telegram și poștă electronică ale procurorului general interimar. Reacția lui Ion Munteanu
  • 4
    SONDAJ: Patru partide ar accede în Legislativ, în cazul în care duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare anticipate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.