Doi bărbaţi din Republica Moldova au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, după ce ar fi trecut fraudulos frontiera şi ar fi comis o tentativă de tâlhărie, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, potrivit Agerpres. La data de 20 august Secţia 1 Poliţie a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, de un bărbat din municipiul Galaţi, cu privire la faptul că, în momentul în care a ajuns în faţa uşii de acces a apartamentului în care locuieşte, din casă au ieşit doi bărbați pe care nu-i cunoştea și care au fugit pe scara blocului, pulverizând spray iritant-lacrimogen în direcţia lui.
Cei doi suspecți au fost depistaţi şi conduşi la sediul poliţiei. După verificarea identităţii acestora, poliţiştii au constatat că unul dintre ei a folosit un document de identitate contrafăcut, pentru a se legitima.
Bărbaţii, de 28 şi 29 ani, din Republica Moldova, ar fi pătruns, în data de 20 august, în locuinţa persoanei vătămate, cu ajutorul unor chei potrivite şi când ar fi încercat să părăsească apartamentul ar fi fost surprinşi de aceasta şi ar fi folosit spray iritant-lacrimogen pentru a-şi asigura scăparea.
Cei doi au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie calificată, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals în formă continuată, precum şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Vezi și aceste știri

Aproape șase milioane de țigări, camuflate într-o remorcă, au fost depistate la vama Costești. Șoferul a fost reținut (VIDEO)

„Curți Confortabile” - proiect al PSRM-ului de peste 40 de milioane de lei, dar cu informații eronate și „lucrări necalitative” (DOC, VIDEO)
