Un bărbat s-a urcat cu calul într-un tren regional din Austria

Un bărbat s-a urcat cu calul într-un tren regional din Austria
Foto: Twitter/Irene Czermak

Un pasager a urcat miercuri într-un tren regional din Austria însoţit de un cal. Momentul a fost surprins de pasageri, iar fotografiile au fost transmise pe reţelele sociale de compania naţională a căilor ferate OBB, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Imaginile arată un tânăr cu pălărie care ţine de căpăstru un cal brun, pe platfoma de intrare a unui vagon de pasageri, printre călători bine dispuşi.

Fotografiile au fost realizate în gara Bad Mitterndorf (centru), pe o mică linie regională din Alpii austrieci, a precizat OBB, după ce iniţial anunţase că incidentul s-a produs în localitatea vecină Bad Goisern.

Cuplul insolit a fost recunoscut imediat de media austriece: calul, o iapă pe nume Frieda, şi călăreţul Benni.



OBB a precizat că bărbatul a fost imediat rugat de conductor să coboare împreună cu calul, fiind informat că trenul nu va porni atâta timp cât ei se află la bord. Bărbatul încercase înainte să urce cu calul în alte două trenuri, potrivit sursei citate.

Compania de căi ferate a tratat întâmplarea cu umor, notează AFP. Totuşi, OBB a precizat că doreşte ca incidentul să nu se repete.

Numai animalele „de talie mică şi fără periculozitate” sunt autorizate la bordul trenurilor austriece, iar câinii ar trebui să dispună de botniţă şi de bilet, a reamintit OBB.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Performanțe pentru sportivii paralimpici din R. Moldova la Campionatul European de Para Powerlifting. Tot lotul național s-a ales cu medalii (FOTO)

Performanțe pentru sportivii paralimpici din R. Moldova la Campionatul European de Para Powerlifting. Tot lotul național s-a ales cu medalii (FOTO)

Polonia: 250 de tone de pește mort din cauza unei alge toxice în fluviul Oder

Polonia: 250 de tone de pește mort din cauza unei alge toxice în fluviul Oder

Bulevardul Ștefan cel Mare: O linie electrică de troleibuz s-a aprins. Intervenția specialiștilor

Bulevardul Ștefan cel Mare: O linie electrică de troleibuz s-a aprins. Intervenția specialiștilor

Advertoriale
Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Mai mulți sportivi profesioniști din Rusia au început să fie mobilizați
  • 2
    Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa
  • 3
    Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean
  • 4
    Municipiul Chișinău are încă trei cetățeni de onoare. Ce personalități mai dețin acest titlu și care sunt beneficiile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.