VIDEO. Imaginile bântuitoare ale crizei umanitare din Venezuela. Mii de oameni se calcă în picioare ca să fugă din țară

VIDEO. Imaginile bântuitoare ale crizei umanitare din Venezuela. Mii de oameni se calcă în picioare ca să fugă din țară
Foto: huffingtonpost.com

Un pod de la granița dintre Columbia și Venezuela a devenit o frescă vie a unei crize umanitare. Lung de 300 de metri și lat de șapte metri, podul internațional „Simon Bolivar” traversează firul râului Rio Tachira și este, acum, principala rută a imigranților venezueleni care își părăsesc țara aflată economic pe buza prăpastiei, scrie digi24.ro.

O înregistrare din dronă surprinde proporțiile acestei migrații economice. Zilnic, mii de venezueleni - ajunși la capătul puterilor și măcinați de sărăcie - se calcă efectiv în picioare încercând să intre pe teritoriul Columbiei.

Exodul migranţilor din Venezuela se apropie de un „moment de criză” comparabil cu evenimentele în care sunt implicaţi refugiaţii care traversează Marea Mediterană, a avertizat vineri agenţia ONU pentru migraţie OIM, transmite Agerpres.

Un număr tot mai mare de persoane fug de criza economică şi politică din Venezuela, ameninţând să copleşească vecinii ţării. Oficiali din Columbia, Ecuador şi Peru urmează să se întâlnească la Bogota în această săptămână pentru a găsi o cale de urmat.

Citiți și: FOTO. Inflația din Venezuela, în imagini grăitoare. Un rulou de hârtie de WC la preț de 2,6 milioane de bolivari

Ecuadorul şi Peru au înăsprit în această lună regulile de intrare pentru venezueleni, cerându-le să deţină paşapoarte valabile, nu doar cărţi de identitate. În timp ce în Brazilia, sute de persoane au fost împinse înapoi peste graniţă în ciocniri între migranţi şi populaţia locală.

Descriind aceste evenimente ca semne de avertizare timpurie, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Joel Millman, a declarat că trebuie mobilizate finanţarea şi mijloacele de gestionare a exodului de migranţi.

„Aceasta se apropie de un moment de criză pe care l-am văzut în alte părţi ale lumii, în special în Mediterana”, a spus el într-un briefing de presă la Geneva.

Joi, OIM şi agenţia ONU pentru refugiaţi UNHCR au cerut ţărilor din America Latină să înlesnească intrarea venezuelenilor, dintre care mai mult de 1,6 milioane şi-au părăsit ţara începând din 2015.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Aproape 60% din exporturile R. Moldova merg către țările Uniunii Europene (INFOGRAFIC)

Aproape 60% din exporturile R. Moldova merg către țările Uniunii Europene (INFOGRAFIC)

Negocierile asupra unui acord global privind combaterea pandemiilor vor începe în februarie 2023

Negocierile asupra unui acord global privind combaterea pandemiilor vor începe în februarie 2023

R. Moldova nu va avea stocuri mari de struguri pentru export în primul trimestru al anului 2023

R. Moldova nu va avea stocuri mari de struguri pentru export în primul trimestru al anului 2023

Advertoriale
Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

Ce este comunicarea strategică și de ce Republica Moldova are nevoie de aceasta (VIDEO)

Ce este comunicarea strategică și de ce Republica Moldova are nevoie de aceasta (VIDEO)

Orange Systems te invită la Modular THE VISION, unde fiecare profesionist IT poate testa o reţetă perfectă pentru distracţie

Orange Systems te invită la Modular THE VISION, unde fiecare profesionist IT poate testa o reţetă perfectă pentru distracţie

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Cât timp le ia rușilor să pregătească un nou atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Oficial: „Valurile sunt planificate în avans”
  • 2
    Un preot ortodox din Ucraina a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Acesta a divulgat Rusiei informații despre pozițiile de apărare ucrainene
  • 3
    Aprobat de Guvern! Salariu minim pe țară va fi de 4.000 de lei în anul 2023
  • 4
    Atacurile cibernetice ale Rusiei împotriva Ucrainei s-au dovedit a fi ineficiente. Care a fost strategia Kremlinului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.