„În perioada preelectorală țara noastră a fost supusă unor presiuni foarte mari în ceea ce privește exportul de produse agricole în Federația Rusă, pentru a influența alegătorii noștri. După alegerile parlamentare aceste presiuni se vor diminua sau chiar va fi ridicat embargoul, în cel mult o jumătate de an”, ne spune Alexandru Slusari,” Preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli, UniAgroProtect.
Preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli afirmă că Federația Rusă mai are mere maximum până la sfârșitul acestui an, iar deficitul de mere se face simțit prin majorările de preț de pe piața internă. Țările precum China, Brasilia sau Argentina nu au reușit să suplinească deficitul de produse care s-a creat după introducerea embargoului pentru țările din UE. Astfel că dacă embargoul nu va fi ridicat Rusia se poate confrunta cu probleme alimentare foarte mari.
De remarcat că o parte din merele moldovenești ajung pe piața Rusiei prin Bielorusia. Ulterior se schimbă certificatele de origine a produsului sau este simulat tranzitul în Kazahstan, iar produsele sunt livrate consumatorilor din Federația Rusă.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.