Anchetă internă la MAI, în cazul unioniștilor bruscați de oamenii legii

Anchetă internă la MAI, în cazul unioniștilor bruscați de oamenii legii

Serviciul protecție internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne (SPIA) a inițiat o anchetă privind acțiunile angajaţilor Ministerului, pentru a afla care au fost cauzele incidentelor ce au avut loc în timpul manifestației pro-Unire de la 1 septembrie, atunci când oamenii legii i-au bruscat pe organizatorii manifestației. 

Potrivit sursei, SPIA „s-a autosesizat și a inițiat o anchetă privind acțiunile angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru examinarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a tuturor circumstanțelor, precum și stabilirea cauzelor și condițiilor care au condus la incidentele care au avut loc în timpul manifestației de la 1 septembrie 2018”.

„Prealabil a fost stabilit că protestatarii au blocat un drum public, fapt ce constituie o acţiune ilegală, prin care a fost îngrădit dreptul la libera deplasare a altor cetățeni. În conformitate cu prevederilor legale, forţele de ordine au somat manifestanții să deblocheze traseul, iar după refuzul categoric de a se conforma, au evacuat silit persoanele de pe partea carosabilă pe acostament”, scrie în comunicat.

Anterior, Inspectoratul General al Poliției a afirmat că organizatorii manifestației nu au respectat prevederile Legii privind întrunirile.

La rândul său, președintele Partidului Mișcarea Populară, deputat în Parlamentul României, Eugen Tomac, s-a arătat șocat de modul în care a fost tratat colegul său Constantin Codreanu la Chișinău, în cadrul marșului unioniștilor. 

„Forțele speciale ale R. Moldova l-au agresat cu o brutalitate inimaginabilă. Cer urgent Ministrului de Externe să intervină, să fie convocat de urgență Ambasadorul R. Moldova pentru a solicita explicații din partea autorităților de peste Prut”, a scris Tomac.

De menționat că, după ce trei autocare ale unioniștilor care au parcurs Marșul Centenarului au fost oprite de poliție în apropiere de Chișinău, organizatorii manifestației din PMAN au mers să discute cu forțele de ordine pentru a debloca situația. Odată ajunși la fața locului, aceștia au fost însă bruscați de oamenii legii.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
35 de decese și peste 1.500 de cazuri noi infectare cu COVID-19. 260 de pacienți, internați sunt în stare extrem de gravă

35 de decese și peste 1.500 de cazuri noi infectare cu COVID-19. 260 de pacienți, internați sunt în stare extrem de gravă

De astăzi, croații pot călători în Statele Unite fără viză

De astăzi, croații pot călători în Statele Unite fără viză

Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”

Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Presa rusă scrie pe surse că una din condițiile rușilor e achitarea de către Chișinău a unei datorii de 700 milioane de dolari
  • 2
    De ce Maia Sandu nu se întâlnește cu Vladimir Putin? Explicația prim-ministrei Natalia Gavriliță
  • 3
    Spînu, fără rezultate concrete în urma vizitei în Rusia: „Oferta propusă de Gazprom nu este în avantajul cetățenilor noștri”
  • 4
    Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.