„Și în acest an, careul a fost unul mai puțin solemn. Reprezentanții miliției transnistrene continuă să intimideze elevii și profesorii din aceste școli. La gimnaziul din satul Roghi au fost prezenți aproximativ 20 de reprezentanți ai miliției transnistrene, majoritatea îmbrăcați în civil. Cineva s-a apropiat de directoare și a preîntâmpinat-o să nu difuzeze la boxe imnul de stat și să nu arboreze drapelul”, a scris Asociația.

Totodată, sursa mai scrie că la gimnaziul din satul Corjova au fost observați 15 milițieni, care „ supravegheau” din drum evenimentul, iar la liceul de la Râbnița au fost reprezentanți ai așa-ziselor structuri locale.

În acest context, Promo-LEX reiterează că situația școlilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană rămâne una critică.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!