Automobilele electrice vor reduce locurile de muncă: Constructorii auto europeni trag un semnal de alarmă

Automobilele electrice vor reduce locurile de muncă: Constructorii auto europeni trag un semnal de alarmă
Foto: insideevs.com

Această critică deschisă a uneia din măsurile principale din Pachetul pentru Mobilitate Curata intervine cu câteva zile înaintea unui vot important în cadrul comisiei de mediu din Parlamentul European cu privire la acest pachet legislativ.

La începutul lunii noiembrie 2017, executivul european propus impunerea unei reduceri cu 30% în medie a emisiilor de CO2 ale autoturismelor particulare până în 2030, scrie Agerpres.

„Producătorii auto doresc să facă tranziţia spre vehiculele cu emisii zero. Cu toate acestea, întregul lanţ de producţie european va trebui să se transforme într-un ritm care este sustenabil, care să protejeze mediul şi viabilitatea pe termen lung a sectorului”, a declarat secretarul general de la ACEA, Erik Jonnaert.

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene (care reprezintă statele membre) discută în prezent care sunt propunerile lor vis a vis de această propunere, înainte de a putea demara negocieri între instituţii.

Un proiect de raport al Comisiei de Mediu din Parlamentul European, care va fi votat săptămâna următoare, avansează obiective mult mai ambiţioase: o reducere de 50% a emisiilor de CO2 până în 2030, precum şi obiective ambiţioase în materie de producţie de vehicule cu emisii reduse.

Raportul Comisiei de Mediu este un preambul al poziţiei Parlamentului, care cel mai probabil va fi votată în luna octombrie.

Însă, potrivit ACEA un „marş forţat” în ceea ce priveşte producţia de vehicule electrice ar fi foarte dăunător pentru industria auto, şi ar lovi în mod disproporţionat producătorii de componente auto. Producţia şi mentenanţa vehiculelor echipate cu baterii electrice necesită mai puţină mână de lucru pentru că tehnologia lor este mai puţin complexă şi ele conţin mai puţine piese detaşate, reamintesc constructorii.

ACEA subliniază că industria auto este responsabilă pentru mai mult de 11% din locurile de muncă din industria manufacturieră în UE. Însă în 14 regiuni din UE, concentrate în Cehia, Germania, Italia, Slovacia, Ungaria, România, Suedia şi Marea Britanie, sectorul auto reprezintă chiar mai mult de 20% din locurile de muncă din industria manufacturieră. UN avans forţat spre automobilele electrice vor afecta în mod disproporţionat locurile de muncă în aceste regiuni, se arată în raportul FTI.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrel: Vedem încercări din partea Gazprom de a pune presiune politică

Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrel: Vedem încercări din partea Gazprom de a pune presiune politică

Explicația Serviciului Vamal despre reținerea viorii de 2.200.000 de euro. Cum a avut loc incidentul

Explicația Serviciului Vamal despre reținerea viorii de 2.200.000 de euro. Cum a avut loc incidentul

O invitație la HALLOWERUN by Cricova poate fi a ta!

O invitație la HALLOWERUN by Cricova poate fi a ta!

Advertoriale
Ghidul cumpărătorului - cum să alegi apartamentul ideal pentru o viață fericită

Ghidul cumpărătorului - cum să alegi apartamentul ideal pentru o viață fericită

„Wow, şi asta aţi modificat. M-aţi impresionat”. Un nou brunch cu clienţii în stilul maib

„Wow, şi asta aţi modificat. M-aţi impresionat”. Un nou brunch cu clienţii în stilul maib

Agricultorii din Leova au putut accesa credite cu mai puține garanții, prin intermediul Băncii Europene de Investiții (VIDEO)

Agricultorii din Leova au putut accesa credite cu mai puține garanții, prin intermediul Băncii Europene de Investiții (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Gazprom a emis primul comunicat referitor la negocierile cu R. Moldova. Declarația concernului rus
  • 2
    Nunțile și cumetriile, puse pe STOP în Republica Moldova. Din 8 noiembrie organizarea lor va fi interzisă
  • 3
    Avertismentul Rusiei, după ce Ucraina a folosit o dronă turcească împotriva separatiştilor proruşi din Donbas (VIDEO)
  • 4
    Ion Ceban propune ca Parlamentul, Guvernul și Președinția să fie deconectate de la căldură
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.