Un avion care a aterizat la New York a fost pus sub carantină după ce 100 de pasageri s-au simţit rău

Un avion care a aterizat la New York a fost pus sub carantină după ce 100 de pasageri s-au simţit rău

Autorităţile americane au instituit stare de carantină în cazul unui avion de pasageri care a aterizat miercuri dimineaţa la New York, după ce aproximativ 100 de pasageri s-au plâns că se simt rău, informează site-ul postului NBC, citat de Mediafax.

Zborul Emirates 203, de la Dubai la New York, cu aproximativ 500 de pasageri la bord, a aterizat miercuri dimineaţă la Aeroportul John F. Kennedy din New York. Trei persoane au fost transportate la spital, iar alte aproximativ o sută au indicat că se simt rău, cu simptome ca febră şi tuse, potrivit unei surse din cadrul autorităţilor, astfel că s-a decis instituirea stării de carantină.

Primăria oraşului New York a confirmat că un avion a aterizat la aeroportul JFK cu mai mulţi pasageri bolnavi, precizând că aeronava a fost pusă sub carantină. Primăria a mai indicat că aeronava a avut o escala la Mecca, unde în acest moment se înregistrează un număr ridicat de persoane bolnave de gripă.

Publicitate

Oficiali din cadrul Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) erau în stare de alertă încă dinainte de aterizarea avionului.

Casa Albă a monitorizat situaţia, preşedintele Donald Trump fiind informat despre acest incident, a declarat purtătoarea de cuvânt a Administraţiei prezidenţiale.

Aeronava, un aparat de tip Airbus A380, a fost parcat într-o locaţie izolată, departe de terminalele aeroportului, pentru a le permite oficialilor medicali să evalueze situaţia, au anunţat autorităţile, potrivit agenţiei Reuters.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal