
E o situație care se repetă deja ani în șir, susţine Dumitru Albuleasa, director executiv la Uniunea Transportatorilor și Drumarilor (UTD) din Republica Moldova.
Potrivit lui Albuleasa, de vină ar fi Agenția Națională de Transport Auto (ANTA) şi autorităţile din Ucraina.
„În plus nu s-a realizat şi liberalizarea tranzitului prin Ucraina pentru camioanele care corespund normelor EURO III (și bilaterale) cum s-a convenit anterior şi în rezultat avem dificit”, a precizat Dumitru Albuleasa.
Mold-street.com amintește că în aprilie 2018, Republica Moldova și Ucraina au semnat două documente în vederea liberalizării transportului auto și aerian dintre cele două țări.
Urmare a semnării documentului menționat, Ministerul Economiei şi Infrastructurii anunţa că transportul internațional de mărfuri, atât în regim bilateral, cât și în tranzit pentru autovehiculele care corespund normelor EURO III și mai sus va fi efectuat într-un regim liberalizat și anume, fără deținerea autorizațiilor corespunzătoare pentru efectuarea transportului internațional.
Astfel, va fi favorizată dezvoltarea transportului internațional de mărfuri și extinderea pieței de afaceri pentru transportatorii auto autohtoni.
Ucraina alocă anual Republicii Moldova aproximativ 45-50.000 de autorizaţii de tranzit. Când acestea se termină, ucrainenii mai alocă suplimentar câteva mii de autorizaţii, care la fel se termină rapid.
Pentru evitarea unor astfel de situaţii soluţia este liberalizarea.
De notat că peste 90% din exporturile de fructe și legume în statele CSI se fac cu camioanele, tranzitând Ucraina.