Orașul Ungheni ar putea fi implicat în proiectul de construcție a unei autostrăzi din România

Orașul Ungheni ar putea fi implicat în proiectul de construcție a unei autostrăzi din România
FOTO: romaniatv.greenlab.ro

Federaţia Operatorilor de Transport din România (FORT) solicită autorităţilor includerea autostrăzii "Moldova", Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, în Master Planul de Transport, argumentând că realizarea acestei şosele va genera apariţia de noi locuri muncă şi creşteri pentru turism şi exporturi, scrie Mediafax.

"Guvernul României, în ansamblul său şi Ministerul Transporturilor trebuie să conştientizeze că, fără autostradă, regiunea Moldova rămâne condamnată la sărăcie, fiind imperios necesară deschiderea reală spre vestul ţării. Facem un ultim apel la domnul prim-ministru Victor Ponta şi la domnul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, de a prioritiza realizarea autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, aceasta însemnând liantul care ar facilita apropierea regiunii Moldovei cât şi a Republicii Moldova de restul ţării, atât în ceea ce priveşte transportul rutier cât şi nivelul de trai", se arată într-un comunicat al FORT.

Transportatorii amintesc că autostrada este finanţabilă cu fonduri europene, având un traseu de importanţă europeană, prin traversarea munţilor Carpaţi, conectarea României şi Ungariei cu Republica Moldova şi Ucraina şi scurtarea rutei europene Est-Vest, la nivel de autostradă, cu peste 300 kilometri.

"Beneficiile construcţiei acestei autostrăzi care ar lega regiunea de est a Uniunii Europene de regiunea de vest, cu tranzitul prin România, ar implica o creştere cu circa 30% a turismului şi a locurilor de muncă şi o majorare cu aproximativ 30% a exporturilor. Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni ar însemna o îmbunătăţire exponenţială de 50-60% a reţelei de transporturi a României", mai arată asociaţia.

Fostul ministru al Transporturilor Dan Şova a declarat că această autostradă ar putea fi finanţată cu bani din acciza la combustibil şi fonduri europene şi că lucrările de construcţie pot începe în 2015.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

Ultimă oră: Ministerul Sănătății anunță 1039 de cazuri noi de infectări cu COVID-19

Ultimă oră: Ministerul Sănătății anunță 1039 de cazuri noi de infectări cu COVID-19

Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta

Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 3
    Satele Palanca și Tudora, acoperite de un fum dens. Care este motivul
  • 4
    Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.