Un bărbat a decedat la Spitalul de Urgență după ce azi dimineață a fost rănit în cadrul unei operațiuni a poliției în apartamentul acestuia. Mai exact, polițiștii au mers să documenteze un caz de huliganism, iar după ce bănuitul a refuzat să deschidă ușa declarând că și-a luat ostatici proprii copii, concubina și soacra, la fața locului a intervenit o grupare specială din care făceau parte inclusiv reprezentanți ai Procuraturii și Inspectoratului General de Poliție. Pentru că nu a dat curs solicitărilor și amenința că-și va omorî membrii familiei, forțele de ordine au forțat intrarea în locuință și au folosit armele din dotare.
„În această dimineață angajații Inspectoratului de Poliție Botanica de comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Telenești urmau să efectueze o percheziție într-un apartament din sectorul Botanica pe un dosar de furt de documente și huliganism. Persoana bănuită a refuzat categoric să permită accesul în locuință, astfel că s-a decis crearea unei celule de criză și s-a decis intrarea în forță în apartament. În momentul intervenției angajaților de la Fulger persoana a opus rezistență. Bănuitul avea asupra lui un cuțin în formă de sabie. Colegii au utilizat pistolul din dotare și l-au rănit. Imediat, la fața locului i s-a acordat ajutor de către angajații SMURD. Persoana bănuită a fost internată la Urgență. Acum câteva minute am primit informația că a decedat”, a declarat șeful IGP, Alexandru Pînzari.
Potrivit lui, victima are un trecut infracțional „bogat” și anterior a fost judecat de șapte ori pentru furt, jaf și tâlhărie, iar cu ani în urmă, fiind în penitenciar, și-a automutilat o mână în formă de protest.
În urma intervenției un polițist a fost rănit. Copiii și cele două femei au fost îndepărtate de la pericol.
Vezi și aceste știri

Variola maimuței prezintă o evoluție îngrijorătoare, dar nu este o urgență sanitară mondială. Declarațiile directorului OMS

În atenția consumatorilor: Un lot de ouă care ar putea fi infectate cu salmonela, retras din comerț

Atac asupra Kievului! Rachetele au nimerit într-un bloc de locuit. Mai multe persoane încă rămân sub dărâmături
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
