
Ademenea minorele pe internet și le convingea să-și facă poze intime. Un tânăr fost condamnat pentru trafic de copii și pornografie infantilă
Un tânăr de 22 de ani a fost condamnat la 17 ani de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat de săvârșirea traficului de copii și pornografie infantilă. Decizia Judecătoriei Cahul poate fi însă atacată la Curtea de Apel Cahul, precizează într-un comunicat Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
・
Procurorii au stabilit că tânărul a făcut cunoștință pe rețelele de socializare cu cinci minore cu vârstele cuprinse între nouă și 16 ani. Discuțiile aveau un caracter obscen privind raporturi sexuale, se arată în comunicat. Inculpatul le-a convins pe fete să-i expedieze poze intime.
Acesta a abuzat însă de vulnerabilitatea victimelor, din cauza vârstei fragede, pentru a le exploata sexual. Mai exact, le-a amenințat cu divulgarea celor discutate familiei și cu crearea de profiluri false pe rețelele de socializare, care ar urma să conțină pozele și filmulețele intime expediate anterior. În așa mod, tânărul le-a determinat pe minore să continue să se fotografieze și să se filmeze în ipostaze indecente.