Terapia de șoc sau despre gândirea sănătoasă a întreprinzătorilor. „Lecția Poloniei” FOTO

Terapia de șoc sau despre gândirea sănătoasă a întreprinzătorilor. „Lecția Poloniei” FOTO

În acest an Polonia marchează 10 ani de la intrarea sa în Uniunea Europeană și 25 de ani de la începutul reformelor, sau cum a spus șeful Agenției Poloneze de Informații și Investiții Străine (PALIIZ), Slavomir Majman, „un sfert de veac de la cea mai plictisitoare revoluție”. Astăzi Polonia este cel mai mare beneficiar de fonduri din partea Uniunii Europene. În perioada anilor 2007 – 2013 aceasta a obținut 69 de mlrd de Euro din partea UE. În următorii șase ani suma va crește până aproape de 80 de mlrd de Euro.

...

Cele mai multe fonduri europene au fost absorbite de următoarele sectoare ale economiei poloneze: infrastructură, mediul înconjurător, automotive, dezvoltarea științelor tehnologice.

Polonia se poziționează pe locul șase între țările Uniunii Europene la capitolul suprafața teritoriului (312 700 de km pătrați) și numărul populației (38,5 mln de oameni). Acest lucru a ajutat țara să înregistreze creștere economică atunci când celelate state europene se aflau în criză. „Piața de consum este mare. Astfel, Produsul Intern Brut a putut fi redirecționat din export pe piața internă. Dependența PIB-ului de export este la un nivel de 45%, în comparație cu Cehia, de exemplu, unde acest indice este de 73% sau Slovacia cu 94%”, a declarat managerul de proiect din cadrul PALIIZ Filip Delezynski.

Ratele de creștete a PIB-ului în perioada 2009 - 2012 (%)

...

Prognoza evoluției PIB-ului (date oferite de Comisia Europeană)

...

Din totalul populației, în jur de 14,5 mln este populația activă, iar 1,6 mln lucrează în firme cu capital străin. Principala strategie a Poloniei în atragerea investițiilor străine este crearea noilor locuri de muncă și nu atât amploarea proiectelor și a cifrelor legate de valoarea investițiilor.

Salariul minim pe economie în Polonia este de circa 400 de Euro.

...

Polonezii au trait o adevărată terapie de șoc

Șeful Agenției Poloneze de Informații și Investiții Străine (PALIIZ), Slavomir Majman, își amintește că reformele au zguduit practic viața polonezilor care au pierdut economiile de o viață. Totuși, funcționarul spune că acum când urmărește evenimentele ce au loc în țara vecină Ucraina, rezultatul a meritat efortul.

„Totul s-a schimbat radical timp de câteva săptămâni. Nu am avut proteste și revolte în masă. Gândirea sănătoasă a întreprinzătorilor a fost cea care ne-a ajutat cel mai mult să ieșim din criză. Pe parcursul celor 25 de ani am avut la guvernare diferite puteri și partide politice. Dar, toate s-au condus de aceleași principii – liberalizarea politicilor economice și promovarea unei politici a „ușilor deschise” pentru investitori. Poate că mecanismele au fost diferite dar direcția spre care am mers a fost întotdeauna aceeași”, a declarat Majman.

O asemănare cu Moldova

„Fermierii au fost cei cărora le-a fost frică cel mai mult de integrarea în Uniunea Europeană. Dar, anume ei au avut cele mai multe beneficii. Munca, educația și familia sunt principalii indici de success ai Poloniei”, a mai adăugat șeful PALIIZ.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.