„Regret că oamenii au avut de suferit în urma acestui accident. Concluzia e probabil cea care e și în urma altor accidente: să respectăm regulile de circulație. Trebuie să respectăm limita de viteză, în special cei care cred că au obținut funcția de la Dumnezeu și să nu pună în pericol viața oamenilor. Cât ține de tot felul de acuzații: cred că socialiștii au tăiat timp de doi ani de zile frunze la câini și acum caută subiect de campanie și consideră că l-au găsit”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că deputatul socialist Vlad Batrîncea a expus patru puncte pe care PSRM le consideră argumente ale faptului că asupra vieții lui Igor Dodon ar fi avut loc un atentat. Printre factorii pe care socialiștii le cred drept dovezi se numără decizia lui Dodon de a candida pe liste de partid, dialogul „în progres” cu liderul de la Tiraspol și Congresul Familiei.

El a mai subliniat că intenția lui Dodon de a candida pe listele PSRM la alegerile parlamentare e „un pericol pentru guvernare și partidele de dreapta, pentru curatorii lor de peste ocean”.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!