Cine i-a turnat pe profesorii turci expulzați de la liceele Orizont și care sunt probele administrate la dosar

Cine i-a turnat pe profesorii turci expulzați de la liceele Orizont și care sunt probele administrate la dosar
Foto: Agora.md


Regimul președintelui Erdogan i-a plasat deja în detenție pe profesorii turci expulzați din Republica Moldova. Motivele care au stat la baza solicitării de extradare a celor șapte se bazează pe probe extrem de subțiri, cum ar fi denunțuri ale unor oameni din Turcia făcute pe numele lor, a declarat într-un interviu pentru portalul Anticoruptie.md o sursă apropiată famiilor celor expulzați, care a dorit să-și păstreze anonimatul, din motive de securitate.

„Toți sunt în Turcia. Deja sunt arestați preventiv și sunt plasați în detenție. Urmează să li se pregătească și rechizitoriul, dar nu se știe după cât timp”, a declarat sursa pentru Anticoruptie.md. Supuși presiunilor regimului Erdogan, aceștia recurg deseori la astfel de tactici pentru a-și scăpa propria persoană de amenințarea cu închisoarea.

Sursa ne-a mai declarat că, în cazul lui Riza Dogan (foto stânga), directorul filialei din Durleşti a Liceului Orizont, cel care l-a denunțat drept afiliat al Mișcării clericului moderat Fetullah Gullen, este un prieten bun al acestuia din copilărie. „El nu a vrut să-i facă rău, ci, presat, s-a gândit să denunțe drept „gullenist” pe cineva din afara țării. A crezut că acela oricum nu va avea de suferit”, a povestit sursa.

De asemenea, în cazul lui Hasan Karacaoglu, director general adjunct al aceleași filiale, denunțul a venit din partea cumnatei sale, soția fratelui său, stabilită în Turcia. Motivele ar fi unele fimiliale, fiind legate de o moștenire. „El nu știa că tocmai cumnata lui a depus așa ceva. Când a ajuns la prima întrevedere cu avocatul său, el a aflat că a fost denunțat tocmai de cumnata lui. Denunțul acesteia este singura probă administrată la dosarul său de autorități”.

Sursa a mai declarat că aceștia riscă o pedeapsă minimă de șase ani și jumătate în cazul în care se dovedește că au fost afiliați sau au finanțat mișcărea Gullen, sau trei ani și trei luni, doar dacă au fost simpatizați sau au avut legături tangențiale.

Potrivit ei, aceștia ar fi plasați în mai multe închisori diferite, câțiva fiind în Istanbul. Anterior, profesorul turc Hasan Biris, declarase pentru Anticoruptie.md ca doar unul dintre ei se mai află la o secție de poliție.

Pe data de 6 septembrie au fost arestați șapte angajați ai Liceului Orizont, dintre aceștia, cinci au fost solicitanți de azil. Cel de-al șaptelea angajat a fost reținut la Bălți. Lista completă a cetățenilor turci expulzați din Republica Moldova:

  1. Riza Dogan, directorul filialei din Durleşti a Liceului Orizont, solicitant de azil politic;
  2. Hasan Karacaoglu, director adjunct general, solicitant de azil politic;
  3. Yasin Ozdil, responsabil de relații cu publicul la aceeași școală, solicitant de azil politic;
  4. Mujdat Celebi, director financiar, solicitant de azil politic;
  5. Feridon Tufekci, director al filialei din Ceadâr-Lunga, solicitant de azil politic;
  6. Huseyin Bayraktar, profesor de matematică, documentat cu permis de ședere în scop de lucru;
  7. Sertif AYRI, profesor de limba turcă, documentat cu permis de ședere în scop de muncă.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Dependent de dopamină digitală? Cum să stai mai puțin timp pe rețelele sociale

Dependent de dopamină digitală? Cum să stai mai puțin timp pe rețelele sociale

OMS trimite o delegație în România pentru a analiza rata de vaccinare

OMS trimite o delegație în România pentru a analiza rata de vaccinare

Vânzările de valută, în volum record. Câte miliarde de euro și dolari au vândut într-un an moldovenii

Vânzările de valută, în volum record. Câte miliarde de euro și dolari au vândut într-un an moldovenii

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu a schimbat structura Aparatului Președintelui (DOC)
  • 2
    Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Modelul liberal al economiei la etapa actuală ucide producătorii autohtoni
  • 3
    Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?
  • 4
    Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.