„Reținerea și deportarea în Turcia a profesorilor de la Liceul Orizont din Chișinău confirmă că am avut dreptate când am cerut anul trecut condiționarea oricărei asistențe macrofinanciare pentru Republica Moldova de respectarea statului de drept de către autorități”, a punctat Mureșan.
El crede că dacă persoanele expulzate solicitaseră azil în Republica Moldova, „atunci avem de a face cu o încălcare flagrantă atât a legilor din Republica Moldova, cât și a convențiilor internaționale”.
„Lipsa de transparență a autorităților ne confirmă că nu s-a acționat cu respectarea tuturor procedurilor. Un lucru este cert, Uniunea Europeană nu poate avea încredere în Guvernul de la Chișinău”, a mai adăugat eurodeputatul.
Amintim că șapte eurodeputați, printre care Monica Macovei, au trimis o scrisoare către președintele Igor Dodon și premierul Pavel Filip prin care solicitaseră eliberarea urgentă a profesorilor turci reținuți in Republica Moldova, a doua zi după reținere. O avertizare a venit și din partea comisarului european pentru negocieri de extindere și politică de vecinătate, Johannes Hahn.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.