Explozii la Boston: Zeci de case au luat foc din cauza conductelor de gaze

Explozii la Boston: Zeci de case au luat foc din cauza conductelor de gaze

Trei localităţi din Massachusetts sunt afectate de explozii în lanţ, cauza fiind probabil o avarie la conductele de gaze. Potrivit Reuters, în urma rupturii unei conducte de gaz, cel puţin şase oameni au fost răniți, iar alte câteva sute de persoane au cerut să fie evacuate. 

Imagini difuzate în direct de televiziuni îi arată pe pompieri luptând cu flăcările în Lawrence, Andover şi North Andover, la aproximativ 40 km nord de capitala statului Massachusetts.

Străzile s-au cufundat în întuneric după ce echipele de intervenţie au tăiat curentul şi au început operaţiunile de oprire a furnizării de gaz în zonă în încercarea de a preveni alte explozii.

Cel puţin trei oameni, inclusiv un pompier, au fost răniţi în Andover.

Postul din Boston al CBS News a transmis că doi pacienţi de la spitalul Lawrence sunt în stare gravă.

Un şef al pompierilor din Andover a declarat, într-o conferinţă de presă, că echipele specializate de investigaţie suspectează o supra-presurizare a unei conducte principale de gaz drept cauză a seriei de explozii şi incendii.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ministrul Agriculturii a discutat cu micii viticultori. Prețurile de comercializare a strugurilor, pe agenda întrevederii

Ministrul Agriculturii a discutat cu micii viticultori. Prețurile de comercializare a strugurilor, pe agenda întrevederii

Iran: Sute de eleve se alătură protestelor anti-regim și scandează împotriva oficialilor și liderului suprem

Iran: Sute de eleve se alătură protestelor anti-regim și scandează împotriva oficialilor și liderului suprem

Comisia guvernamentală pentru integrare europeană s-a întrunit în prima ședință. La ce etapă se află implementarea recomandărilor UE

Comisia guvernamentală pentru integrare europeană s-a întrunit în prima ședință. La ce etapă se află implementarea recomandărilor UE

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Viceprimarul capitalei Fadei Nagacevschi pleacă din funcție: „Revin în avocatură”
  • 2
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
  • 3
    Cu frica de iarnă și lemnele la dos. Cum se pregătesc să întâmpine frigul doi vârstnici din Hîncești (VIDEO)
  • 4
    Negocierile dintre Ucraina și Putin, imposibile: Volodimir Zelenski a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.