Despărțite, dar împreună. PAS și Platforma DA rămân partide separate, chiar dacă merg împreună la alegeri

Despărțite, dar împreună. PAS și Platforma DA rămân partide separate, chiar dacă merg împreună la alegeri

Partidul Acțiune și Solidaritate nu va face un partid comun cu Platforma DA, chiar dacă în prezent cele două formațiuni și-au unit forțele pentru a participa la alegerile parlamentare. Liderul PAS, Maia Sandu, a declarat în cadrul emisiunii „Glavnoe” de la TVC 21 că formațiunea pe care o conduce are propriile criterii de activitate, iar acest lucru nu se va schimba.

„Două partide sunt două partide. Aceste alegeri sunt aceste alegeri, dar partidele au fost create în mod diferit. Noi avem propriile criterii, Platforma DA are criteriile ei. Acest lucru este normal. Vom lucra împreună la alegeri, ne va fi mai comod să lucrăm dacă vom ajunge la putere”, a declarat Maia Sandu.

Întrebată despre relațiile în care se află în prezent cu liderul Platformei DA, Andrei Năstase, președinte Partidului Acțiune și Solidaritate a spus:

„Avem relații bune. Nu avem de ales. Avem o responsabilitate mare față de oameni, de aceea chiar și când apar unele problemele, trebuie să le rezolvăm pentru că situația din țară este foarte delicată”.

PPDA și PAS au format un bloc comun pentru alegerile parlamentare.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Conceptul sistemului informațional „Vulnerabilitate energetică” a fost aprobat de Guvern

Conceptul sistemului informațional „Vulnerabilitate energetică” a fost aprobat de Guvern

Fug din calea războiului, nu și a educației. Despre procesul de școlarizare a copiilor refugiați din Ucraina, dincolo de evidențe

Fug din calea războiului, nu și a educației. Despre procesul de școlarizare a copiilor refugiați din Ucraina, dincolo de evidențe

Depozitele de gaze ale Franţei au ajuns la un grad de umplere de 99%

Depozitele de gaze ale Franţei au ajuns la un grad de umplere de 99%

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit
  • 3
    Ucraina neagă acuzațiile Gazprom și afirmă că poate livra cantitatea necesară de gaze contractată de Republica Moldova
  • 4
    Etapă finală: Putin a semnat legile de anexare a teritoriilor ucrainene (HARTĂ)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.